Ar putea fi vorba de o noua starategie a fratilor Tate. Milionarii britanici au solicitat sa fie prezentanti pe rand in fata instantei. Primul care ajunge in fata judecatorilor este Andrew Tate. El se va prezenta marti in fata judecatorilor care vor decide daca vor dispune o masura mai blanda in cazul sau, control judiciar sau arest la domiciliu.
Tot marti ar putea fi analizat si dosarul medical al lui Andrew Tate, care a fost scos din arestul preventiv vineri, 10 martie, și dus la o clinică privată din Capitală.
Reamintim că fraţii Tate au fot reținuți pe 28 decembrie 2022. Ulterior, cei doi milionari britanici au fost arestați pentru o perioadă de 30 de zile, fiind acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane și viol.
Pe Twitter, Andrew Tate se plânge de condițiile din arest, publică mesaje motivaționale și distribuie diverse înregistrări din interviurile pe care le-a acordat de-a lungul timpului.
De exemplu, pe 1 martie, într-una dintre postări, Andrew Tate a postat un video, un interviu în care susține că este hărțuit de elite pentru că reușește să inspire milioanele sale de urmăritori.
„Mă consideră o amenințare pentru că am o mare influență. Establishmentul nu vă vrea fericiți, vă vrea semidepresivi, triști, să vă simțiți mizerabil, pentru că atunci când ești supărat devii obsedat de sine. Când devii obsedat de sine devii foarte egoist.
Nu-ți mai pasă de comunitate, de țară, din nedreptățile din lume, nu mai ești motivat să acționezi împotriva nedreptăților pentru a face lumea un loc mai bun”, a comentat Andrew Tate.
De asemenea, Andrew Tate postează mesaje motivaționale.
„Adevărul: Nu ai timp să irosești azi! Nu eșua!”
„Corpul meu este în închisoare. Dar mintea nu-mi este în închisoare. Înțelegi?”, a scris Andrew Tate.