Economistul Mircea Coşea, despre tulburările din mediul bancar: „BNR va da comunicate liniştitoare, poate mai bem un ceai. Aştept o recţie din partea Guvernului”

Veştile din domeniul bancar din SUA, unde două bănci au intrat deja în faliment, au făcut înconjurul lumii şi îi neliniştesc pe economişti, care amintesc de similarităţile dintre actualele evenimente şi criza din 2008, care a cuprins întreaga planetă.
Filip Stan
16 mart. 2023, 10:38
Economistul Mircea Coşea, despre tulburările din mediul bancar:

În ultima săptămână, două bănci specializate de fonduri speculative au dat faliment, este vorba despre Silicon Valley Bank și Signature Bank. Acum, aceste două falimente reverberează și în Europa accentuând problemele pe care Credit Suisse le avea și care adaugă un stres suplimentar mediului bancar.

„Vă spun sincer, azi dimineață am citit cam tot ce se putea citi în presa străină, în limbile pe care le cunosc și părerile sunt împărțite. Concluzia generală este însă că Europa nu va scăpa de efecte. Nu imediat și nu într-o manieră directă, dar nu va scăpa, pentru că sunt legături interbancare. Cred că lucrurile vor degenera până la apariția unor fenomene care pot duce chiar la o recesiune. Acuma e greu de prevăzut când se va întâmpla lucrul ăsta și dacă se va întâmpla. În Statele Unite ale Americii există speranțe că va interveni administrația ca să sprijine băncile însăși. Ce? Cum? În ce condiții, încă nu se știe. Cu Credit Suisse cred însă că e și mai complicat, pentru că Arabia Saudită a spus foarte clar că nu va interveni că nu are nicio capacitate pentru că ar depăși participarea pe care o are”, a spus profesorul Mircea Coşea, pentru DC Business.

Profesorul de economie a opinat că în ceea ce privește Credit Suisse situația este mai gravă.

”Are o expunere pe piața europeană mult mai mare decât băncile americane. Problema care apare acum e dacă nu cumva se va întâmpla ce s-a întâmplat cu ani în urmă cu bula de creditare care ar putea să explodeze și să ducă la fel de fel de efecte pe piețele bancare din diferite țări”, a mai spus Coşea.

Citeşte şi: PREŢ CARBURANŢI 16 martie 2023. Cât costă un plin de benzină după ce cotaţia barilului de petrol a coborât sub 70 de dolari

Mircea Coșea a mai spus că dacă un astfel de fenomen ar avea loc în SUA efectul se va simți clar și în Europa. Mergând mai departe, analistul a adus în discuție ce se va întâmpla în această situație cu relația dintre Rusia și China.

”Pentru că în zona Asia – Pacific, China tot încearcă de mai mult timp, lucrurile sunt deja cunoscute, să intre în relații cu niște bănci europene, printre care și Credit Suisse”, iar prin participarea pe care o are Arabia Saudită să se ajungă în cele din urmă, în câțiva ani, la promovarea unei monede proprii pentru acea zonă.

”Lucrurile sunt într-o desfășurare foarte complicată și e greu ca să spun ce se va întâmpla. Dar, elementul important este că a apărut un alt factor de destabilizare și de lipsă de credibilitate și de predictibilitate. Este foarte greu să-și închipuie cineva că mediul economic va continua să meargă într-o direcție care să fie sigură și care să încerce să rezolve problemele pe care le are acum, inflația, datoria publică, războiul din Ucraina”, a explicat analistu. și a continuat spunând că: ”Deci apare o nouă problemă pe agenda statelor europene. Or, deocamdată, din ceea ce văd, Uniunea Europeană nu are o poziție care să ne încurajeze. Deci așteptam să vedem ce se va întâmpla”, este de părere Mircea Coşea.

Ce se va întâmpla în România

În ceea ce privește situația și abordarea din România, Mircea Coșea a apreciat că: ”Desigur că Banca Națională a României va da niște comunicate foarte liniștitoare, ne va spune în nota comună pe care o are de câteva luni de zile, că sistemul bancar românesc este foarte stabil, să avem încredere, că nu se va întâmpla nimic, poate mai bem niște ceai”, a spus analistul pe un ton ironic și a continuat afirmând că:”Lucrurile însă nu stau așa. Sistemul bancar românesc este până la urmă o parte a sistemului bancar european și capitalul bancar care lucrează în România este în mare parte capital străin, deci el este  influențat”.

Profesorul a mai spus că toate aceste lucruri vor îngreuna agenda pe care statele europene le-au acumulat pentru ieșirea cât de cât rezonabil din 2023.

”În condițiile astea, noi ne ocupăm de alte probleme. Parteneriatul strategic cu Bulgaria, Bîstroe… Așteptăm o reacție din partea Guvernului român, din partea Ministerului de Finanțe și din partea Băncii Naționale, care până acum nu au apărut”, a încheiat profesorul Mircea Coşea.

Citeşte şi: Silvergate, banca americană axată pe criptomonede își anunță lichidarea, după ce acțiunile sale au scăzut 58% într-o zi

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Horoscop duminică, 13 aprilie 2025: Berbecii vor avea multă energie
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul unic din România care a ajuns să fie pe cale de dispariție. Trăiește într-o zonă spectaculoasă a țării noastre, e drăgălaș și atrage foarte mulți turiști
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care-și vând mașina! Taxa pe care toți trebuie să o plătească
Playtech.ro
Ce s-a ales de Selena de la Candy? Superba blondă e de nerecunoscut, a plecat din România. Cu ce se ocupă acum
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cuplul de români care, an de an, pleacă, la cules de sparanghel, în Germania. Cât câștigă în două luni: „Ne așteaptă copiii acasă”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Cine a câștigat cea de-a noua ediție a emisiunii. Bonusul nu a fost acordat 
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Oana Matache și Radu Siffredi s-au transformat în Amy Winehouse. Ce au spus jurații despre momentul lor
Evz.ro
Lucrezi în ture? Ce e important ca să nu te îmbolnăvești
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Trebuia să se întoarcă în România de Paște, dar a decedat cu câteva ore înainte de a părăsi Italia. Un român de 40 de ani a fost spulberat de o mașină
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru permisul de conducere. Devine obligatoriu și în România. Se aplică în toate statele UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
"Atacul de Florii a depășit orice limită de decență". Emisarul lui Trump schimbă tonul cu Putin
Florin Piersic, revenire spectaculoasă. Actorul este complet schimbat, a primit un cadou special de Florii: „Vin Floriile cu soare și soarele cu…Florin”
MediaFlux
Este obligatoriu pentru toți românii care stau la casă! Se deschide dosar penal și amendă de minim 2.000 de lei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Fără mocănițe în Maramureș? Proiectul de lege care va desființa călătoriile cu faimosul tren