Dan Pavel a anunțat în ediția din 15 martie a emisiunii Survivor România cine este Faimosul care a părăsit competiția.
Înainte de asta, Ionuț Iftimoaie a subliniat faptul că, la fel cum s-a retras din sport, la finalul acestei competiții se va retrage și din viața publică.
„Aceasta este ultima mea emisiune, după care o să aleg să mă retrag 100% la viața privată”, a spus Iftimoaie înainte de a afla dacă el, Ada sau DOC vor părăsi competiția.
În timpul consiliului, care a fost unul tensionat și plin de emoții, prezentatorul Survivor România a anunțat că DOC este cel care pleacă acasă.
„Concurentul pentru care Survivor România se încheie în această seară, în acest Consiliu de Eliminare, este DOC”, a anunțat Daniel Pavel.
„De vreo două săptămâni am obosit foarte rău și îmi doresc să ajung acasă, la fata mea și la soția mea. și nu numai.
Mă simt ușurat că acest drum a luat sfârșit. Vă mulțumesc din suflet și dumneavoastră și Războinicilor pentru parcursul ăsta, a fost minunat”, a declarat DOC.
Faimosul a părut ușurat la aflarea veștii că va pleca acasă și a avut de spus numai cuvinte frumoase la adresa echipei sale. La plecare i-a îmbrățișat chiar și pe Ada și Kamara, doi coechipieri cu care a avut mai multe dispute.
„Am descoperit o grămadă de chestii despre mine și nu numai. Sunt extrem de liniștit că treaba asta s-a terminat așa.
Credeți-mă că tumultul sufletesc era destul de unbearable (n.r. insuportabil) în ultimele două săptămâni. Nu mai știam să fac față”, a mai precizat DOC.