Accident cu români în Ungaria. Echipele de descarcerare au intervenit joi după un accindent produs joi pe Autostrada M4, în zona orașului Üllő, scrie ripost.hu. Două TIR-uri înmatriculate în România s-au ciocnit violent.
Poliția maghiară a transmis că accidentul s-a produs în jurul orei 10:00 la kilometrul 31 al autostrăzii M4 pe sensul spre Szolnok. În urma impactului, unul dintre cei doi șoferi a rămas prins între fiarele contorsionate. Presa maghiară scrie că bărbatul a murit în ciuda eforturilor depuse de echipele de salvare ajunse la locul accidentului.
Un șofer martor al accidentului a dat detalii teribile despre cum s-a produs accidentul. Martorul a povestit că unul dintre TIR-urile înmatriculate în România a oprit pe banda de urgență din motive tehnice. Șoferul a așezat și un triunghi reflectorizant pentru a-i atenționa ăe ceilalți șoferi.
Pe durata intervenției echipelor de salvare și a polițiștilor, o porțiune din autostradă a fost închisă.