Fostul președinte american Donald Trump, care candidează în 2024 pentru al doilea mandat, a publicat vienri pe Facebook și YouTube pentru prima dată după ce a fost expulzat în urmă cu mai bine de doi ani în urma asltului asupra Capitolului de la Washington.
„M-am întors!”, a scris afaceristul.
„Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați, a fost complicat”, spune Donald Trump într-un scurt videoclip al CNN care însoțește mesajul său, care cel mai probabil a fost realizat în noaptea alegerii sale în 2016.
Citește și: Karl Nehammer vrea un zid la granița UE după modelul Donald Trump. „Avem nevoie de bariere eficiente”
Comentariile au curs la postarea sa.
„Mă bucur să vă văd” și „Ce ușurare că v-ați întors, domnule președinte”, au fost unele dintre acestea.
Pe Facebook, Donald are 34 de milioane de urmăritori, iar pe Youtube peste 2,6 milioane de abonați.
Vineri, YouTube a anunțat că pune capăt suspendării. Meta, compania mamă a Facebook și Imnstagra, a făcut același anunț la sfârșitul lunii ianuarie.
„Începând de astăzi, canalul +Donald Trump+ nu mai este supus restricțiilor”, a scris YouTube pe Twitter.
Fostul președinte, în vârstă de 76 de ani, a fost interzis de pe rețelele de socializare în ianuarie 2021, când încă se afla în funcție, deoarece și-a încurajat partizanii în cursul atacului asupra Congresului la Washington.
În data de 6 ianuarie 2021, mii de partizani ai acestuia, convinși că alegerile din 2020 au fost afectate de fraudă, în ciuda dovezilor contrare, au atacat Capitoliul pentru a împiedica certificarea alegerii lui Joe Biden.
În noiembrie, Trump a fost readmis pe Twitter, iar până în prezent a comunicat prin intermediul propriei platforme, Truth Social.