Un incendiu foarte puternic a izbucnit în București, în cartierul Rahova. Un nor mare de fum s-a ridicat în aer, fiind vizibil și din Bragadiru. Potrivit imaginilor, focul a izbucnit la un bloc de 10 etaje aflat în reabilitare, iar focul s-a manifestat la acoperiş.
Citește și: Carambol pe E85. Tată și fiu în stare gravă în urma impactului dintre trei TIR-uri și două mașini
”Am intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la terasa unui bloc în reabilitare, situat în str. Ene Modoran, sec.5. Incendiul s-a manifestat pe o suprafața de aproximativ 150mp la nivelul acoperișului.
Au fost alertate 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 3 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Salvatorii și 2 ambulante SMURD. În acest moment incendiul este lichidat, două cu persoane cu atac de panica sunt în grija ambulantelor. A fost afectata doar terasa blocului”, a transmis ISU București-Ilfov.
Cele doua persoane consultate de către echipajele SMURD, au refuzat transportul la spital.
Din primele date, infendiul ar fi izbucnit de la un aparat de sudură folosite la lucrările de reabilitare.