Meseria de lucrător cu copilul va fi introdusă în Catalogul clasificării ocupaţiilor din România. Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a subliniat faptul că cea mai importantă muncă în relaţia cu copiii din România este aceea de a preveni situaţiile de risc, cum ar fi abandonul.
„Vom avea şi noi în România, în Catalogul profesiilor recunoscute şi acreditate oficial de statul român, meseria de lucrător cu copilul. Săptămâna viitoare va fi deja şi această meserie în catalogul clasificărilor (n.r. – Clasificarea ocupaţiilor din România), a fost un demers împreună cu Ministerul Muncii şi ne-au sprijinit foarte mult organizaţiile neguvernamentale tocmai pentru că este o necesitate”, transmite Gabriela Firea, potrivit Agerpres.
Gabriela Firea a participat joi la lansarea aplicației mobile de educație parentală Bebbo, creată pentru a veni în ajutorul părinților, dar și a persoanelor care au în grijă copii cu vârste cuprinse între zero și șase ani.
„Un instrument digital gratuit precum Bebbo, realizat de specialiştii UNICEF, este util atât pentru părinţi, cât şi pentru cei care lucrează cu cei mici. Susţin orice instrument sau iniţiativă care vine în sprijinul părinţilor, dar şi a profesioniştilor din sistemul de protecţie a copilului”, a declarat Firea.
Mai mult, ministra a anunțat că Guvernul va asigura, prin Ministerul Familiei, jumătate din cheltuiala cu copiii incluşi în Observatorul Naţional al Copilului.
„Noutatea este aceea că Guvernul va asigura, prin Ministerul Familiei, jumătate din cheltuiala cu aceşti copii incluşi în Observatorul Naţional al Copilului, şi jumătate autoritatea locală, deci cumva ridicăm şi presiunea de pe autoritatea locală şi o încurajăm să fie mai participativă”, a precizat Firea.
De asemenea, în cadrul acestui eveniment Gabriela Firea a subliniat că cea mai importantă muncă în relaţia cu copiii din România este aceea de a preveni situaţiile de risc, cum ar fi abandonul.
„Cea mai importantă muncă în relaţia cu copiii din România este aceea de a preveni situaţiile de risc, de a fi abandonaţi, de exemplu, unii dintre ei de către familie la stat. Legea prevenirii separării copilului de familie a fost adoptată în Senat şi aşa cum am prevăzut în această lege (…) autorităţile locale şi colegiile din care fac parte medicul din comunitate, poliţistul de proximitate, profesorul, directorul de şcoală şi societatea civilă vor constata care sunt acei copii care ori au părinţii la muncă în străinătate şi sunt cu bunicii, care au îmbătrânit, nu mai au resurse financiare, acei copii nu mai au alimentaţia potrivită, rechizitele necesare pentru a merge la şcoală, îmbrăcăminte adecvată etc., toţi aceşti copii vor fi incluşi în ONC”, a conchis Gabriela Firea.