PDL va solicita introducerea în plenul Camerei a proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei

Deputatul PDL Gabriel Andronache a declarat, marţi, că deputaţii democrat-liberali vor solicita Biroului Permanent să introducă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi vot fără raport, a proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei, susţinut de Partidul Democrat Liberal, relatează Agerpres.
Filip Stan
02 apr. 2013, 12:00
PDL va solicita introducerea în plenul Camerei a proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei

„În şedinţa BP, grupul parlamentar PDL, prin liderul de grup, va cere introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a acestui proiect, fără raport, pentru că termenul de adoptare a raportului este depăşit şi este la dispoziţia Biroului Permanent să adopte o astfel de procedură: introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege, dezbatere şi un vot. Vot de aprobare sau de respingere, bineînţeles, cu respectarea dispoziţiilor regulamentare şi constituţionale”, a precizat Gabriel Andronache, la finalul şedinţei comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

Deputatul PDL a precizat că nu poate presupune care va fi rezultatul votului în acest caz.

„Eu nu pot să presupun, eu sper să dorească şi colegii noştri din majoritate să respecte ceea ce a vrut poporul prin votul la referendumul din 2009, adică Parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Acesta este obiectivul nostru principal în proiectul de revizuire, mai sunt şi alte elemente”, a declarat Gabriel Andronache.

Gabriel Andronache a confirmat că anul trecut plenul Camerei a decis retrimiterea proiectului de lege la Comisia juridică pentru un nou raport.

„Sperăm ca lucrurile spuse de colegii noştri astăzi în comisie să se şi întâmple. Să se adopte un nou raport şi proiectul de lege să ajungă din nou pe ordinea de zi, dar, repet, noi considerăm că trebuie introdus pe ordinea de zi fără niciun fel de raport.(…) În plen, atenţie, decizia pe care trebuie să o ia plenul, de adoptare sau de respingere, trebuie să fie cu votul a două-treimi dintre parlamentari. Dacă nu, urmează procedura de reexaminare, după cum ştiţi”, a mai declarat Gabriel Andronache.

Deputatul democrat-liberal a subliniat că în 2012, la momentul la care plenul Camerei Deputaţilor a dispus retrimiterea proiectului de lege la comisia juridică, PDL se afla în opoziţie.

Comisia Juridică a decis marţi să continue procedura pe proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei şi să redacteze un raport pe care să îl înainteze plenului care va definitiva procedura în acest caz la Camera Deputaţilor în baza unei decizii a Biroului Permanent. 

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
S-a împlinit visul de decenii al românilor. O șansă unică pentru actuala generație
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines, căzut de Crăciun, suspectat de probleme legate de apărarea antiaeriană
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?