La prima vedere pare un bloc oarecare cu patru etaje unde locuiesc câteva familii. La parter însă se pot auzi glasuri de copii care învaţă într-un apartament special modificat ca să-şi poată desfăşura activitatea.
„Funcţionăm la parterul unui bloc, într-un apartament cu trei camere. Spaţiul este foarte mic, copiii nu se pot mişca”, a declarat educatoarea.
La doar câţiva metri de blocul care găzduieşte sălile de clasă se ridică, de aproape şase ani, cea mai impunătoare grădiniţă din judeţ. Din lipsă de bani, lucrările au fost însă oprite.
„Am început construitea unei grădiniţe în 2007, am avut un sprijin guvernamental atunci, după care nu am mai primit niciun sprijin”, a precizat Ştefan Timofte, primar comuna Tomeşti.
Pentru a putea termina grădiniţa, primarul din Tomeşti mai are nevoie de aproape 400.000 de euro.