Guvernul României a anunțat recent că o serie de români primesc 3.000 de euro de persoană, fiind vorba de fermierii care accesează constant Programul Tomata şi care, în total, în perioada unui ciclu de producţie, de exemplu, scot pe pieţele locale peste 200 de tone de roşii proaspete. În ciuda acestui fapt, fermierii autohtoni sunt nemulțumiți pentru că unii comercianţi le fac concurenţă neloială deoarece se prezintă ca fiind producători locali, chiar dacă marfa lor nu este din România.
România combate criza mondială a cepei cu usturoi: se dau GRATIS de la Guvern 3.000 euro/ha
„Anul acesta, se va efectua o singură verificare, atât pentru stabilirea suprafeţei însămânţate cu răsaduri, cât şi pentru evaluarea producţiei de tomate înainte de recoltare. De asemenea, valorificarea producţiei de tomate se va executa până la data de 30 iunie 2023”, a transmis Gigel Crudu, președintele Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Vaslui, conform RADOR.
Cuantumul ajutorului de minimis este de 3.000 euro/1000 mp/beneficiar. Termenul limită de depunere a cererii de înscriere în Programul Tomata 2023 este data de 1 aprilie (inclusiv).
În acest an, pentru simplificarea aplicării Programului Tomata, se va efectua o singură verificare, după notificările transmise de către potențialii beneficiari cu cel puțin zece zile înainte de recoltare. Această verificare va viza identificarea suprafeței înființate și evaluarea producției de tomate înainte de recoltare.
Programul Tomata 2023 este diferit față de anii trecuți. Noutățile ajutorului de minimis pentru roșiile în solar sau sere vizează aspecte legate termene, condiții și plăți pentru legumicultori, potrivit informațiilor oferite de AgroInteligența.
Culturile eligibile pentru Programul Tomata 2023 sunt exclusiv cele de roșii cultivate în spații protejate – sere sua solarii. Se achită subvenție de 3.000 de euro doar pentru primul ciclu de producție – Ciclu I. Beneficiarii Programului Tomata 2023 sunt legumicultorii care dețin o suprafață de minim 1.000 de metri pătrați de solar sau seră pe care o dedică culturii de roșii.
Veste mare de la Ministerul Agriculturii. Ce se întâmplă cu programul „Tomata”, creat de Petre Daea
Fermierii care doresc să aplice pentru acest program, trebui să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
a) să solicite ajutorul de minimis de hotărârea de Guvern;
b) să utilizeze o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu tomate în spații protejate;
c) să marcheze suprafața prevăzută la lit. b), la loc vizibil, cu o placă-indicator, pe care să se găsească inscripția „Program susținere tomate în spații protejate, anul 2023, beneficiar numărul ………., Direcția pentru Agricultură a Județului ………/ Municipiului București“, cu dimensiunea minimă recomandată de 50 cm/70 cm;
d) să obțină o producție de minimum 3 kg tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 3.000 kg de pe minimum 1.000 mp;
e) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate, în anul 2023, la data depunerii cererii;
f) să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat începând cu data înființării culturii și avizat de OFJ;
g) să facă dovada obținerii producției minime realizate, prin documente justificative în funcție de forma de organizare;
h) să obțină tomate care nu depășesc conținutul maxim aplicabil reziduurilor de pesticide;
Ajutorul de stat se aplică întreprinderilor/ întreprinderilor unice, pentru culturile de tomate cultivate în spații protejate, respectiv:
a) producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil până la 31 decembrie 2023;
b) producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare;
c) producătorilor agricoli societăți agricole, constituite potrivit prevederilor Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare;
d) producătorilor agricoli persoane juridice.