Pacientă arsă în aparatul RMN, la o clinică privată. O femeie a trecut prin clipe de coșmar

O femeie din Craiova a trecut prin clipe de coșmar în timpul unei investigații RMN. Aparatul i-a provocat arsuri serioase, femeia având nevoie de intervenții chirurgicale. Acum, femeia își caută dreptatea în instanță.
Filip Stan
28 mart. 2023, 10:53
Pacientă arsă în aparatul RMN, la o clinică privată. O femeie a trecut prin clipe de coșmar

Problemele Virginiei Burdulea au început odată cu o durere insuportabilă de mână. Femeia, în vârstă de 51 ani, și-a făcut programare la o clinică privată pentru un RMN care să ajute la punerea unui diagnostic. În timpul procedurii a început să simtă arsuri.

„A început funcționarea aparatului, dar după vreo 5 minute, aparatul a început sa ardă foarte rău. Pe toată partea dreapta. În clipa aia, ce s-a întâmplat?! Doamna chiar cand aparatul a ars atât de puternic încât am simțit ca, corpul meu este intr-un șoc, doamna a și întrebat – sunteți ok? La care eu am răspuns nu, pentru ca aparatul arde foarte, foarte rău aparatul a început sa ardă foarte rău, exact ca și un cuptor”, a povestit Virginia Burdulea, potrivit jurnalulolteniei.ro.

De la RMN, femeia a ajuns pe masa de operație, la spitalul județean, cu arsură de gradul III. A obținut și un certificat medico-legal din care reiese că a avut nevoie de 25 -30 de zile de îngrijiri medicale.

„Ne cerem scuze pentru situația prin care a trecut. Arsura la RMN este o arsură extrem de rară. Acest lucru poate fi evitat dacă pacienții noștri apasă butonul de panică care li se dă în momentul examinării. Acum este o analiză. Nu știu. Asta rămâne sa vedem sa facem o analiza. Este o analiză. Aceste detalii sunt în desfășurare. Aparatura noastră este verificată periodic”, a precizat Diana Totoiescu – director tehnic al clinicii private.

Femeia este hotărâtă să își caute dreptatea în instanță.

DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Spynews
Tzancă Uraganu, momente de tandrețe, în mașină, cu Laura Vass! Cum i-au surprins la ceas de seară, paparazzii Spynews.ro
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Mașina specială care va fi lansată în curând în România. Puțini au auzit de acest brand
Capital.ro
Ordin UE. Kit de supraviețuire pentru 3 zile. Românii trebuie să pună și bani numerar deoparte
Playtech.ro
Cum se calculează pensia dacă ai contribuit în două țări diferite. Cât contează anii lucrați în străinătate
DailyBusiness
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Jo susține că ar fi fost amenințată de Gheboasă: “Lasă că ne întâlnim noi…”. Motivul banal din care a început totul
Spynews
Horoscopul lunii aprilie, cu astrologul Remus Ionescu. Ce se întâmplă în viața fiecărei zodii
Evz.ro
Ziua păcălelilor. Cea mai tare farsă din timpurile moderne. Cum se distrează românii
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
A apucat doar să mai strige. Șeful Salvamont Predeal ar fi suferit un infarct după ce a fost atacat de urs chiar pe stradă
Cancan.ro
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Sondaj Verifield: Surpriza de pe locul 2 la prezidențiale. Pe cine ar vota românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cifrele lui Nicușor spun lucruri trăsnite: ce facem, ne ducem după „fenta” cu Ponta?