Klaus Iohannis refuză să comenteze proiectul privind pensiile speciale / Ce modificări ar putea suferi controversatele venituri ale „specialilor”

Klaus Iohannis încă nu s-a pronunțat cu privire la pensiile speciale. Președintele României a vorbit mai degrabă în termeni generali despre reforma solicitată de Comisia Europeană și așteptată de un număr consistent al cetățenilor țării.
Filip Stan
28 mart. 2023, 18:33
Klaus Iohannis refuză să comenteze proiectul privind pensiile speciale / Ce modificări ar putea suferi controversatele venituri ale „specialilor

În opinia lui Klaus Iohannis, „pensiile sunt o temă foarte, foarte serioasă”. Potrivit oficialului de la Palatul Cotroceni, „trebuie să avem grijă să reformăm sistemul astfel încât să fie echitabil și sustenabil”.

Provocat să comenteze forma legii adoptată de comisiile de specialitate de Senat, Klaus Iohannis a preferat să se abțină.

„Știți că nu comentez legi care sunt în parcursul parlamentar. Eu mă expirm atunci când ajunge legea pe masa mea. Pot să vă confirm ce am spus și ultima dată: pensiile sunt o temă foarte, foarte serioasă.

Și nu numai pentru pensionari, cât și pentru politicieni. Trebuie să avem grijă să reformăm sistemul astfel încât să fie echitabil și sustenabil. Adică pensionarii să primească real ce li se cuvine după o viață de muncă, dar trebuie să ne asigurăm că sistemul este foarte solid și aceste pensii pot fi plătite peste 10, 20, 30 de ani. Despre asta vorbim.

Restul sunt discuții pe detalii, de care se ocupă Parlamentul și când ajunge legea la mine o să vă spun dacă o consider suficientă sau dacă trebuie să mai lucreze o dată”, a declarat Klaus Iohannis.

 

Guvernul Nicolae Ciucă nu a demarat procedura de eliminare a pensiilor speciale. Ce alternativă se dezbate în Parlament

 

Guvernul Nicolae Ciucă nu și-a exprimat intenția de a elimina pensiile speciale (necontributive). În schimb, PSD + PNL + PNL încearcă o soluție alternativă pentru solicitarea Comisiei Europene.

Comisiile juridică, de apărare şi de muncă din Senat au adoptat un raport de admitere la proiectul de lege privind pensiile speciale.

Printre modificările admise se numără faptul că nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din timpul activităţii, se interzice cumulul pensiilor speciale, se introduce un impozit progresiv de până la 15% şi se prevede că pensiile speciale vor fi indexate cu rata inflaţiei.

Venitul sub 2.000 de lei nu va fi impozitat, pentru pensiile speciale cuprinse între 2.000 și 6.000 de lei se va aplica un impozit de 10% aplicat diferenței de 4.000 de lei, iar pentru pensiile care depășesc 6.000 de lei se va aplica un impozit de 15%.

Deși noile propuneri ale Coaliției tot nu îndeplinesc cerințele Comisiei Europene, reprezentanții categoriilor cu pensii speciale au criticat măsurile propuse. Cei mai vocali au fost militarii și reprezentanții angajaților din penitenciare.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Românii care vor avea mai mulți bani în 2025. Legea a trecut de Parlament
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu dă lovitura. Răsturnare de situație după alegerea Guvernului: Vă garantez că veţi regreta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Mangione respinge acuzațiile în cazul Thompson: O poveste de la tribunalul din New York
MediaFlux
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii