Rusia îşi arată din nou forţa. Exerciţii cu rachete balistice intercontinentale Yars, considerate „arme invincibile”

Rusia a început exerciţii cu sistemul său de rachete balistice intercontinentale Yars şi cu câteva mii de soldaţi, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, în ceea ce pare a fi o nouă încercare a Moscovei de a-şi arăta puterea nucleară, relatează Reuters.
Filip Stan
29 mart. 2023, 11:57
Rusia îşi arată din nou forţa. Exerciţii cu rachete balistice intercontinentale Yars, considerate

Preşedintele Vladimir Putin vrea ca sistemul de rachete Yars, care a înlocuit sistemul Topol, să devină parte a „armelor invincibile” ale Rusiei şi pilonul principal al componentei terestre a arsenalului său nuclear.

„În total, peste 3.000 de militari şi aproape 300 de echipamente sunt implicaţi în aceste exerciţii”, a precizat Ministerul Apărării într-un comunicat publicat pe serviciul de mesagerie Telegram.

În exerciţii sunt implicate centrul de control de la Omsk al forţelor pentru rachete strategice şi personalul şi comandamentul bazei de la Novosobirsk unde se află sistemele Yars.

În timpul exerciţiilor, sistemele mobile Yars vor efectua manevre în trei regiuni ruseşti, a precizat ministerul, fără a identifica regiunile.

De asemenea, exerciţiile vor verifica şi o serie de măsuri de camuflare, precum şi de contracarare a mijloacelor moderne de recunoaştere aeriană, în cooperare cu formaţiuni şi unităţi ale Districtului Militar Central şi ale Forţelor Aerospaţiale, a precizat Ministerul Apărării de la Moscova.

Citeşte şi: Zelenski îi curtează aliaţii lui Putin. Preşedintele Ucrainean l-a invitat pe omologul chinez Xi Jinping să viziteze Ucraina

Există puţine caracteristici tactice şi tehnice confirmate ale sistemelor mobile de rachete balistice intercontinentale Yars, care ar avea o rază de acţiune operaţională de 12.000 km, menţionează Reuters. Potrivit bloggerilor militari, sistemele sunt capabile să transporte mai multe focoase nucleare care pot fi orientate în mod independent către ţintă şi pot fi montate pe un camion sau desfăşurate în silozuri.

De la lansarea invaziei în Ucraina în februarie anul trecut, Rusia a efectuat numeroase exerciţii militare pe cont propriu sau cu alte ţări, precum China sau Africa de Sud. De asemenea, a intensificat antrenamentele militare cu Belarusul, care se învecinează atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina, desfăşurând o serie de exerciţii multilaterale în cursul anului trecut.

Belarusul a declarat că decizia de a găzdui arme nucleare tactice ruseşti, anunţată recent, a fost un răspuns la sancţiunile occidentale şi la ceea ce susţine că ar fi o consolidare militară din partea statelor membre NATO în apropierea graniţelor sale. Preşedintele american Joe Biden s-a declarat îngrijorat de această decizie, deşi Statele Unite spun că nu au văzut niciun indiciu că Rusia s-ar pregăti să folosească arme nucleare tactice în Ucraina.

Citeşte şi: Ucraina anunţă condiţiile negocierilor: Cum se va opri războiul şi care e condiţia PACII cu Putin

DailyBusiness
Oferta momentului în România! iPhone cu 0 lei avans
Spynews
Ce relație are acum Cătălin Botezatu cu copiii lui. Designerul și-a ținut familia privată: ”Asta e cel mai important”
Bzi.ro
Ia cei mai mulți bani pentru concertele de Crăciun! Andra nu mai este primul loc
Fanatik.ro
Țara unde merg din ce în ce mai mulți turiști. Are munți spectaculoși și lacuri impresionante, prețuri mici, dar e considerată cea mai periculoasă din lume
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru români. Crește de aproape 3 ori: „S-a mărit și se va mări din ce în ce mai mult”
Playtech.ro
Doamne cum arăta Anamaria Prodan înainte să-și micșoreze sânii!!! Imaginile secrete au SCĂPAT pe net
DailyBusiness
Ai planuri pentru luna octombrie? Meteorologii anunță cum va fi vremea în fiecare zi, toată luna
Adevarul
„Am mâncat sandvișuri uriașe cu creveți la aceeași masă cu KGB-ul” . Jens Stoltenberg a dezvăluit cum a încercat să recruteze un agent sovietic
wowbiz.ro
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Spynews
Ziua Educației 2024. Cele mai frumoase mesaje și felicitări pentru învățători și profesori
Spynews
Claudia Pătrășcanu i-a făcut o urare lui Gabi Bădălău de ziua lui de naștere: ”Nu aștept să mi se răspundă niciodată”. În ce relații este cu fostul soț
Evz.ro
Dictatorul ahtiat după lux. Obiectele fabuloase purtate de Kim Jong Un
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
kanald.ro
Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?
Cancan.ro
Mario Fresh, primele declarații după despărțirea de Alexia Eram: 'A fost o decizie dificilă pentru amândoi!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adio, maestre! A murit actorul cu voce ca de înger: O zi pe care nu doream să o trăiesc
StirileBZI
Cei care cumpără de pe Temu sau Shein vor plăti taxe mai mari! Comanda trebiie să fie mai mare de 750 de lei!
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
stirilekanald.ro
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
substantial.ro
Noi trageri Loto cu premii semnificative în joc
MediaFlux
Se MODIFICĂ aceste PENSII! Casa de Pensii a EXPLICAT EXACT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Insula Cailor” de la Galați, „sălașul piraților” de la Dunăre, de zeci de ani ostrov al cailor sălbatici