Jurnalista Ioana Cosma a semnat cu Fanatik si realizează emisiuni online la publicaţia sportivă fondată de Horia Ivanovici. Și producătorul Leo Badea a fost angajat tot la aceeași publicație.
Ioana Cosma a oferit un interviu publicaţiei Paginademedia, în care a vorbit despre plecarea sa de la trustul unde a activat 28 de ani, despre ce a învăţat de-a lungul carierei, dar şi despre unele momente tensionate prin care a trecut la fostul loc de muncă.
„Am vrut din start să fiu reporter, dar la început, la Cluj, am fost prezentatoare. După patru luni, i-am spus şefului că nu mai vreau. Am căutat o fată, am pregătit-o, eu am învăţat-o şi am adus-o în locul meu. Eu sunt reporter, îmi place să merg pe teren, să caut poveşti.
Gândeşte liber este cel mai mişto concept pe care l-am auzit vreodată. Rămân fidelă lui Gândeşte liber. Fiecare dintre noi este liber să gândim în felul nostru. Gândeşte liber a fost o construcţie. De masă.
Spiritul Pro TV? Gândeşte liber. Dar nu aş mai spune acelaşi lucru azi, pentru că e schimbare de societate.
Tot ce însemn eu sunt Pro TV. M-a definit complet. M-a făcut să nu-mi fie frică. Sunt construită în acest sistem. Nu mi-e frică de muncă. Până şi frica îmi place! Mi-e nu mi-e frică să vorbesc, să spun ceva.”, a spus Ioana Cosma despre începuturile sale în carieră.
Jurnalista a vorbit şi despre fostul său patron, Adrian Sârbu.
„Toată presa din România a avut de învăţat de la Adrian Sârbu. Când erau situaţii de genul „faci asta că aşa a zis Sârbu”, te gândeai care erau argumentele lui, dar cu siguranţă erau bune. Erau argumente. Ştia ce zice.”, a rememorat ea.
Prezentatoarea Fanatik vede în plecarea din trustul Pro ca pe şansa unui nou început.
„Mi s-a spus că eu sunt prezntator şi că au tăiat emisiunea. Dacă asta a fost decizia instituţiei, respect decizia insituţiei. La revedere, drum bun! Ai văzut Up in The Air? Nu-i aşa că e drăguţ George Clooney? Îmi place de el, are o precizie de chirurg.
Ce e atât de complicat să accepţi că ai fost dată afară? Da, am fost dată afară! Nu pentru că am fost incompetentă, ci pentru că s-a oprit emisiunea”, a mai spus Ioana Cosma.
Citeşte şi: iUmor va fi scos din grila de sâmbătă. Când va fi difuzat celebrul show umoristic