CCR: Statutul parlamentarilor este neconstituţional. Judecătorii au admis sesizarea PDL

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că statutul senatorilor şi deputaţilor este neconstituţional. Judecătorii CCR au admis astfel cea de-a doua sesizare depusă de PDL, în luna martie.
Iulian Tudor
03 apr. 2013, 10:13
CCR: Statutul parlamentarilor este neconstituţional. Judecătorii au admis sesizarea PDL

A doua sesizare a PDL privind Statutul parlamentarilor a fost admisă, miercuri, de Curtea Constituţională, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea suspendării de la lucrările Parlamentului a aleşilor aflaţi în conflict de interese.

Potrivit unui comunicat al Curţii, în urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis „obiecţia de neconstituţionalitate”, constatând că „dispoziţiile art.I pct.14 [referitoare la introducerea art.19¹ alin.(1) în Legea nr.96 ∕ 2006], din Legea de modificare şi completare a Legii nr. 96 ∕ 2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor sunt neconstituţionale, în raport de criticile formulate„.

„Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la art.IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96 ∕ 2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor. Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru”, se mai arată în comunicat.

În aceste condiţii, Statutul se va întoarce, din nou în Parlament, pentru a fi pus în acord cu decizia CCR.

PDL a depus, în 21 martie, la CC, o nouă sesizare prin care solicita controlul de constituţionalitate asupra ultimei forme a Statutului deputaţilor şi senatorilor, adoptată de plenul comun al Parlamentului.

PDL susţinea, în noua sesizare, că unele dintre prevederile cuprinse în ultima formă a Statutului parlamentarilor, reexaminată de Parlament ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale care a admis primele obiecţii de neconstituţionalitate, sunt încă neconstituţionale.

Potrivit sesizării PDL, prin punerea de acord a Statutului parlamentarilor cu obiecţiile de neconstituţionalitate ridicate de Curte după prima sesizare, Parlamentul a menţinut soluţia sancţionării disciplinare pentru parlamentarii aflaţi în conflict de interese, reducând doar pedeapsa de la şase luni la o lună.

„Reducerea perioadei de sancţionare la o lună nu face ca textul astfel adoptat să fie constituţional, pentru că împiedicarea neconstituţională a exercitării mandatului există indiferent dacă această perioadă este de şase luni sau de o lună”, se menţiona în noua sesizare depusă de PDL.

Mai mult, PDL susţinea în sesizare că Parlamentul nu a pus de acord textul Statutului cu decizia Curţii Constituţionale, încălcând astfel prevederi exprese ale Constituţiei.

PDL mai arăta că unele dispoziţii din ultima formă a Statutului parlamentarilor, adoptată în 20 martie de Parlament, au fost introduse după ce Curtea a stabilit că acestea sunt neconstituţionale, referirea fiind făcută cu privire la menţionea abrogării oricăror prevederi legislative contrare textului proiectului de lege.

PDL susţinea totodată că implicaţiile aplicării unei astfel de prevederi nu pot fi cunoscute în acest moment pentru că organul consultativ de specialitate al Parlamentului, respectiv Consiliul Legislativ, nu a fost consultat iniţial, ci ulterior. În acest sens, PDL aprecia că introducerea prevederii în cauză depăşeşte limitele cererii de reexaminare.

Noul Statut al deputaţilor şi senatorilor a fost adoptat pe 20 martie de parlamentari, în plenul comun reunit, cu 360 de voturi „pentru” şi 38 „împotrivă”.

Aleşii au schimbat forma iniţială a legii în urma deciziei CCR privind neconstituţionalitatea actului normativ. Una dintre modificările introduse de parlamentari se referă la perioada în care unui parlamentar, aflat în conflict de interese, i se interzice să participe la şedinţe.

Membrii comisiilor au decis să modifice termenul în care parlamentarii, găsiţi incompatibili de ANI, vor putea contesta raportul ANI, de la 45 de zile la 15 zile, cum prevede legea ANI.

O altă modificare adusă în comisii se referă la perioada de 6 luni în care se interzice unui parlamentar aflat în conflict de interese să participe la şedinţe, această perioadă fiind stabilită la 30 de zile.

Curtea Constituţională a României a decis în 27 februarie că este neconstituţională modificarea la Statutul deputaţilor şi senatorilor referitoare la termenul de 45 de zile în care parlamentarul poate contesta în instanţă raportul de evaluare al ANI.

Băsescu, după decizia CCR privind Statutul parlamentarilor: „YES!!!” VIDEO

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Capital.ro
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
Cine sunt candidații partidului POT, care îl susține pe Călin Georgescu, și ce șanse au să ajungă în Parlament
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Armata obligatorie în România. Călin Georgescu provoacă o undă de șoc
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții: „Nu votați un dictator”
Cancan.ro
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Dorian Popa condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența stupefiantelor
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului