Cea mai căutată meserie din România este, evident, cea de programatoror sau angajat al companiilor IT. Companiile IT&C sunt încă în expansiune la noi în țară, fiind deschise aproximativ 10.000 de astfel de firme doar în 2022.
Salariul mediu net depășește 9.500 de lei, deficitul pe piața de muncă fiind în acest moment de circa 600.000 de specialiști. Firmele angajează chiar și persoane fără experiență, pe care să le specializeze.
„Aceasta este o practică la care apelează inclusiv htss, prin intermediul academiei noastre interne IT”, spune Delia Mandache, Chief People & Transformation Officer în cadrul High-Tech Systems & Software (htss), companie specializată în furnizarea de soluții software de business, cu o cifră de afaceri de peste 32 de milioane de euro la finalul anului 2022.
România are foarte multe școli de IT, unde oricine poate învăța această meserie, în schimbul unei taxe destul de mari, de sute de mii de euro. Problema ridicată de specialiști este spargerea bulei din IT, atunci când salariile de la noi vor ajunge la nivelul celor din restul Europei sau chiar a celor din SUA, iar companiile vor migra spe țările mai sărace, unde IT-iștii ar putea fi plătiți mai puțin.
Citește și: Digitalizarea creează o nouă meserie. Cât câştigă un narator de cărţi audio
Delia Mandache consideră că există un deficit semnificativ, de 600.000 de specialiști în
România, așa că acel moment este destul de departe.
„Totuși, dacă acest lucru se va întâmpla, credem că specialiștii disponibilizați vor primi imediat noi oferte de muncă din plan local, tocmai datorită acestui deficit de specialiști.
Așadar, chiar dacă vor exista concedieri, specialiștii IT disponibilizați vor fi absorbiți cu ușurință de piață, astfel încât impactul economic la novel național, dacp va exista, va fi unul minim”, mai spune aceasta.
Așadar, chiar dacă se vor face restructurări pe piețele internaționale, pachetele salariale ale specialiștilor din domeniu nu vor fi afectate prea curând.
„Din contră, eficientizarea vine de cele mai multe ori cu task-uri noi pentru angajaţi, ceea ce implică o creştere salarială. În 2023, într-o piaţă în creştere, companiile IT se luptă cu inflaţia, costurile de personal şi taxele.
Conform celor mai recente informaţii oferite de INSSE (Institutul Naţional de Statistică), salariul mediu net în IT a fost de aproximativ 9.500 de lei la finalul anului 2022, o valoare destul de mare dacă o comparăm cu restul salariilor din România.
Aşa cum am menţionat, industria tech locală este în plină expansiune, doar anul trecut au fost fondate peste 10.000 de companii de IT la noi în ţară, iar numărul lor este în continuă creştere. Cererea fiind atât de mare, ne bazăm nu doar pe tinerii absolvenţi, ci şi pe specialiştii proveniţi din reconversie profesională, precum şi pe faptul că industria IT este considerată a fi atât appealing, cât şi de viitor”, mai spune Delia Mandache, pentru zf.ro.