Farmacia din Ploieşti, acuzată că a exportat citostatice, a fost amendată cu 20.000 de lei

Farmacia Melisa Farm, acuzată de export paralel de medicamente oncologice, a fost amendată cu 20.000 de lei pentru mai multe nereguli. Mai mult, şi autorizaţia de distribuţie angro i-a fost suspendată, pentru nerespectarea ghidului de bună practică, a anunţat miercuri Comisia de control a Ministerului Sănătăţii.
Filip Stan
03 apr. 2013, 15:07
Farmacia din Ploieşti, acuzată că a exportat citostatice, a fost amendată cu 20.000 de lei

Verificarea la SC Melisa Farm SRL a fost făcută în 1 aprilie de Comisia de control a Ministerului Sănătăţii şi a Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), în prezenţa reprezentanţilor societăţii, Daniela Topală şi Laurenţiu Topală, acesta din urmă fiind şi reprezentantul legal al SC Pharmaceutical Warehouse SRL din Ploieşti la fiecare sediu declarat ca punct de lucru, scrie Mediafax.

La SC Melisa farmacie, cu sediul punctului de lucru în Ploieşti, Bulevardul Republicii, Comisia de control a constatat că deşi există emise facturi de la Unifarm către aceste puncte, medicamentele Alkeran, Leukeran şi Purinethol nu au fost evidenţiate în gestiunea farmaciei şi nu au ajuns niciodată la acest sediu. Echipa de control a menţionat că pe facturile respective a fost adăugată adresa punctului de livrare, altul decât cel menţionat în factura tipizată.

Totodată, echipa de control a constatat că depozitul autorizat de ANMDM pentru SC Melisa Farm este şi locul de depozitare pentru activităţile de distribuţie angro pentru SC Pharmaceutical Warehouse SRL. Produsele medicamentoase care au fost facturate de către SC Unifarm SA către SC Melisa Farm SRL au fost distribuite ulterior către SC Pharmaceutical Warehouse SRL, care le-a facturat şi trimis către distribuitori intercomunitari, o factură fiind pentru un distribuitor din România.

Pentru activităţile de depozitare, manipulare, livrare există contractul de prestări servicii încheiat între SC Melisa Farm SRL şi SC Pharmaceutical Warehouse SRL, autorizat pentru activităţile menţionate anterior, aceasta avându-l ca reprezentant legal pe Laurenţiu Topală, se arată în procesul verbal al Comisiei de control.

În timpul inspecţiei la SC Melisa Farm SRL, locul unde se desfăşoară activitatea de procurare-comercializare, stocul de medicamente era zero. Echipa de control a constatat că toate medicamentele achiziţionate de către societate au fost distribuite rapid către SC Pharmaceutical Ware House SRL şi Dmc Pharmamed SRL. Astfel, medicamentele Alkeran, Leukeran şi Purinethol achiziţionate de la CN Unifarm SA pe autorizaţie de nevoi speciale în scopul asigurării nevoilor pacienţilor oncologici din România nu au fost distribuite către farmacia din structura SC Melisa Farm SRL pentru a fi eliberate către pacienţi. Acestea au fost distribuite, conform documentelor, către un punct de lucru al acesteia, care ulterior le-a distribuit SC Pharmaceutical Warehouse SRL, beneficiarii finali ai medicamentelor fiind distribuitori intercomunitari, potrivit procesului verbal încheiat la finalul inspecţiei.

Întrucât Comisia de control a constatat mai multe aspecte neconforme în legătură cu nerespectarea procedurilor de bună practică de distribuţie, SC Melisa Farm a fost sancţionată cu 20.000 de lei şi i-a fost suspendată autorizaţia de distribuţie angro până la remedierea deficienţelor constatate.

În termen de trei zile, societatea trebuie să depună la ANMDM autorizaţia de distribuţie pe care o deţine.

Totodată, Comisia de control a arătat că persoana responsabilă cu facturarea produselor a demonstrat că nu deţine cunoştinţele necesare pentru activitatea pentru care răspunde, iar la biroul de facturare nu există documente conexe autorizaţiei de distribuţie. Procesul verbal este semnat de membrii comisiei, dar şi de reprezentanţii societăţilor Melisa Farm şi Pharmaceutical Warehouse, se mai arată în documentul citat.

Reprezentanţii farmaciei Melisa Farm din Ploieşti spun că medicamentele oncologice cumpărate de la Compania Naţională Unifarm nu au fost exportate, ci trimise către distribuitori din România, precizând că nu ştiau care sunt stocurile „reale” ale Unifarm şi că nu au legătură cu criza citostaticelor.

Farmacia Melisa Farm din Ploieşti a arătat, marţi, într-un comunicat de presă, că nu a făcut export de citostatice în spaţiul comunitar şi nu are nicio legătură cu criza medicamentelor oncologice.

Reprezentanţii Melisa Farm din Ploieşti consideră că Ministerul Sănătăţii a făcut o „confuzie gravă” atunci când farmacia a fost nominalizată drept achizitor de citostatice în scopul exportului paralel în spaţiul intracomunitar.

Conform sursei citate, farmacia „îşi desfăşoară activitatea într-o ramură distinctă a Societăţii Melisa Farm SRL, cu sediul în Ploieşti” şi este, din punct de vedere legal, un punct de lucru cu activitate şi adresă distinctă faţă de celelalte ramuri de activitate ale societăţii comerciale Melisa Farm.

Reprezentanţii farmaciei mai susţin că în aceste circumstanţe „s-a produs o confuzie gravă la nivelul Ministerului Sănătăţii în sensul nominalizării farmaciei Melisa ca fiind achizitor de produse oncologice (citostatice) în scopul exportului paralel al acestora în spaţiul intracomunitar”.

În documentul citat se menţionează că Melisa Farm deţine într-adevăr un punct de lucru autorizat în vederea distribuţiei angro de „medicamente de uz uman”, inclusiv medicamente oncologice, şi că acest punct de lucru a cumpărat de la Unifarm medicamente oncologice pe care nu le-a exportat în Uniunea Europeană, ci le-a trimis către distribuitori din România.

Reprezentanţii Melisa Farm mai precizează că medicamentele cumpărate erau aproape de expirarea termenului de valabilitate şi că farmacia nu avea de unde să cunoască stocurile reale ale Unifarm, astfel încât firma din Ploieşti nu poate fi acuzată că ar avea legătură cu criza citostaticelor din România.

„Precizăm, totodată, că potrivit raporturilor comerciale dintre C.N. Unifarm şi societatea Melisa Farm, cu punct de lucru – distribuţie angro de medicamente de uz uman – s-au achiziţionat de către aceasta din urmă produsele oncologice (Alkeran, Leukeran, Puri-nethol) ce fac obiectul confuziei ministeriale, ca urmare a ofertei transmise acesteia de către C.N. Unifarm. C.N. Unifarm a ofertat vânzarea acestor produse oncologice, inclusiv către societatea Melisa Farm – cu punct de lucru distinct – distribuţie angro de medicamente de uz uman – având interesul de a evita producerea unei pagube însemnate, deoarece aceste produse nu i-au fost achiziţionate de către spitale (în lipsa fondurilor de la stat), iar termenele de valabilitate a acestora urmau să se împlinească în scurt timp. Menţionăm că medicamentul Alkeran, cu termen de valabilitate 31 martie 2013, a fost achiziţionat de către societatea Melisa Farm la data de 24 ianuarie 2013, cu mai puţin de două luni până la împlinirea termenului de valabilitate, la fel ca în cazul medicamentului Leukeran, al cărui termen de valabilitate era mai mic de 1 an, respectiv 31 august 2013, fiind achiziţionat începând cu decembrie 2012”, se arată în comunicatul dat publicităţii de Melisa Farm, prin intermediul unei case de avocatură.

Documentul precizează că „şi în cazul acuzelor ministeriale privind exportul paralel de produse oncologice de către Farmacia Melisa către distribuitori din state membre ale UE, s-a produs o eroare nejustificată, în sensul că Melisa Farm, prin punctul său de lucru autorizat pentru distribuţie angro de medicamente de uz uman, a achiziţionat produsele oncologice respective şi le-a vândut mai departe către distribuitori din România si nicidecum nu a livrat produse de acest gen în spaţiul intracomunitar”.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a semnat luni un ordin de suspendare până la sfârşitul anului a exportului paralel pentru toate medicamentele oncologice care sunt monitorizate. Decizia a fost luată după ce, potrivit ministrului, o farmacie din Ploieşti ar fi cumpărat de la Compania Naţională Unifarm trei medicamente pentru cancer, pe care ulterior le-ar fi exportat.

Ministrul mai spunea că, începând din octombrie 2012 şi până în ianuarie 2013, au fost livrate de către Unifarm trei medicamente oncologice, Alkeran, Leukeran şi Purinethol, esenţiale în tratamentul pacienţilor bolnavi de cancer către reţeaua de spitale şi farmacii, cu prioritate în unităţile spitaliceşti care au comandat aceste produse.

În urma investigaţiilor ulterioare realizate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) s-a dovedit că Melisa Farm SRL din Ploieşti, una dintre farmaciile care au comandat la Unifarm aceste produse, a livrat prin depozitul aflat în spatele ei în ţările europene, prin export paralel, aceste medicamente. Practic, farmacia a dat comandă la Unifarm, după care a livrat aceste medicamente către propriul depozit, care le-a scos din România prin activitatea de export paralel, arăta MS.

„Abia în luna martie am fost informaţi de către ANMDM că această farmacie, prin depozitul aflat în spatele său, exporta medicamente oncologice la distribuitori din Marea Britanie, Danemarca, Polonia, Letonia”, explica ministrul.

În acelaşi context, demnitarul a arătat că, dacă n-ar fi fost exportate citostatice, acestea ar fi asigurat necesarul până în august 2013.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni