Papa Francisc este foarte popular în rândul catolicilor americani

Papa Francisc, abia ales, se bucură deja de opinia favorabilă a 84% dintre catolicii din Statele Unite relevă un sondaj al Institutului de cercetare Pew publicat miercuri.
Romania TV
04 apr. 2013, 09:10
Papa Francisc este foarte popular în rândul catolicilor americani

 Papa „Francisc este văzut mult mai favorabil de către catolicii americani decât era Benedict al XVI-lea în prima parte a pontificatului său”, subliniază studiul.

Aproximativ 67% dintre catolicii americani îl percepeau pozitiv pe Papa Benedict al XVI-lea după trei luni de la începutul pontificatului său, în aprilie 2005, faţă de 90% în cazul predecesorului său, Ioan Paul al II-lea, precizează Pew.

Institutul a contactat telefonic, pentru realizarea anchetei, 1.001 de adulţi americani, în perioada 28-31 martie, imediat după alegerea Papei Francisc, pe 13 martie. Dintre participanţi, 193 erau catolici.

Sondajul arată totodată că 57% dintre toate persoanele intervievate au o opinie favorabilă faţă de noul Papă, în timp ce 29% nu au o părere. Aproximativ 14% îi sunt defavorabili.

Aproape unul dintre patru americani se identifică drept catolic, Statele Unite fiind cea mai catolică dintre ţările industrializate, deşi unele persoane se delimitează de poziţia Bisericii Catolice cu privire la avort sau căsătoria între persoane de acelaşi sex.

Sondajul Pew are o marjă de eroare de plus sau minus 3,7 puncte procentuale pentru ansamblul participanţilor şi de 8,5 puncte procentuale pentru micul grup de catolici intervievaţi.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Oraşul din România unde se construiește o clădire de sute de milioane de euro. Va fi a doua, ca suprafaţă în toată țară, după Casa Poporului
Capital.ro
Codul Rutier 2024. Regula obligatorie în toate mașinile din România. Nu poate fi încălcată
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
O băutură japoneză îi scapă pe români de mahmureală. Afacerea a prins rădăcini
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Obligație în toate județele României din 1 octombrie. Oamenii pot cere ordin. Statul nu respinge
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Un nou atac al urșilor în comuna Rucăr, județul Argeș: un cioban grav rănit
MediaFlux
Cele mai MARI MAJORĂRI de PENSII! Daniel BACIU, anunț privind RECALCULAREA
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'