‘În zona montană înaltă, la peste 1.800 de metri altitudine, condiţiile meteo din ultimele zile, în care a nins foarte mult, au creat un pericol ridicat de producere a avalanşelor. Zăpada care s-a depus este grea şi nu are stabilitate. De aceea, apreciem că gradul de risc la avalanşă poate fi evaluat la 4, pe o scară de la 1 la 5′, a declarat joi, pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
El a explicat că în unele zone din Masivul Parâng s-a depus un strat de ninsoare proaspătă de circa 40 de centimetri, în timp ce în Masivul Vâlcan zăpada proaspătă măsoară aproximativ 30 de centimetri. În staţiunea Râuşor, din Retezat, ninge de două zile, iar zăpada atinge deja 15 centimetri.
Şeful Salvamont Hunedoara a precizat faptul că în zonele schiabile din staţiunile montane Râuşor, Straja şi Parâng nu există pericolul producerii de avalanşe, deoarece zăpada a fost pregătită de administratorii pârtiilor pentru ca iubitorii schiului să mai poată practica sportul preferat.
Avertizarea de avalanşă se menţine însă în cazul turiştilor care au în plan să parcurgă anumite trasee pe munte. În aceste cazuri, salvamontiştii recomandă ca turiştii să întrebe la refugiile Salvamont despre starea traseelor, condiţiile de deplasare şi evoluţia vremii, pentru evitarea unor situaţii de risc ce ar putea să apară ulterior.