În România au fost înregistrate scumpiri uriașe, în special în ceea ce privește prețul alimentelor. Ultimele luni au fost marcate de creșteri excesive, lucru care i-a efectat puternic pe români, care sunt în focul pregătirilor pentru Paște. Din această cauză șeful ANPC a simțit nevoia să vină cu anumite clarificări, pentru a pune în discuție care sunt vinovații pentru aceste majorări.
Citește și: Cât trebuie să scoți din buzunar ca să pregătești un meniu complet de Paște chiar la tine acasă
Horia Constantinescu, șeful ANPC, a vorbit despre unul dintre cele mai dezbătute subiecte, care a marcat profund societatea românească. O familie are nevoie de tot mai mulți bani pentru a face față prețurilor care cresc de la o zi la alta.
Această problematică este intens discutată în ultima perioadă, iar apropierea de sărbătorile Pascale a accentuat revolta din rândul oamenilor, tocmai pentru că în ultimul an prețurile s-au dublat. Cu toate că lumea încearcă să se obișnuiască cu scumpirile și să se adapteze cât de cât, dezamăgirea rămâne una profundă. Șeful ANPC este de părere că nu producătorii sunt cei care stau la baza acestei probleme, cu toate că la prima mână așa ar putea părea.
Mai mult, acesta a subliniat că după ultimele verificări efectuate de instituția pe care o conduce în piețele și magazinele din România, concluzia este una cât se poate de simplă. Horia Constantinescu este de părere că responsabili pentru această tendință sunt „bișnițarii” din piețe, unde prețul este negociat.
„Cred că nu producătorul și îmi asum cu verticalitate ceea ce spun. Cred că bişnițarul de piață. De ce? Pentru că în ultimele multe acțiuni de control desfășurate în piețe certificatele de producător nu au putut fi verificate în curțile în care se pretindea a fi crescute legumele sau fructele.”, a declarat Horia Constatinescu, pentru Antena 3 CNN.
Șeful ANPC a participat la multe dintre acțiunile desfășurate în piețele din România, iar lucrurile pe care le-a observat au fost dezamăgitoare. Acesta a spus că acești producători comit o infracțiune, deoarece nu plătesc taxele aferente.
”Nu e speculă, este mai degrabă chiar o infracțiune, pentru că cei care se pretind a fi producători nu plătesc taxe”, a mai spus el, potrivit sursei citate.
Citește și: Carnea de miel, preţuri astronomice în pieţe. Avertismentul ANPC înainte de Paşte 2023