Salarii 2023: 16 lei în plus la leafă, se ajunge la 4270 de lei în mână, anunţ oficial

Câştigul salarial mediu net, în România, a fost de 4.270 lei, în februarie 2023, în creştere cu 0,4% (+16 lei) comparativ cu luna anterioară, şi cu 14,8% faţă de luna similară din 2022, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Filip Stan
12 apr. 2023, 11:30
Salarii 2023: 16 lei în plus la leafă, se ajunge la 4270 de lei în mână, anunţ oficial
Adrian Câciu, anunț de ultimă oră despre salariile românilor

Salarii 2023: Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (10.234 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.355 de lei), informează Agerpres.

„În luna februarie 2023, nivelul câştigului salarial mediu net a fost influenţat, în aproape egală măsură, atât de creşteri, cât şi de scăderi faţă de luna precedentă. Astfel, creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale sau pentru performanţe deosebite) în luna februarie 2023, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte)”, precizează INS.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 24,7% în fabricarea produselor din tutun, cu 19,6% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, respectiv cu 14,6% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 7,5% şi 11% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, alte activităţi extractive, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice; între 1,5% şi 3,5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, cercetare-dezvoltare, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), industria metalurgică, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), construcţii.

Joburi la Profi: transport, extra zile de concediu, abonament sportiv. Salariu de 3.000 de lei net/lună

Salarii 2023: Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie 2023 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 10,9% în activităţi de servicii anexe extracţiei, respectiv cu 10,1% în transporturi aeriene; între 3% şi 8% în extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă, telecomunicaţii, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de spectacole, culturale şi recreative; între 1,5% şi 3,0% în colectarea şi epurarea apelor uzate, hoteluri şi restaurante, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea echipamentelor electrice.

EXCLUSIV VIDEO Marcel Boloş lasă de înţeles că ar apela la varianta concedierilor în sistemul bugetar: „Revizuirea salariilor este imposibil de făcut. A doua variantă este revizuirea numărului de bugetari”

Salarii 2023: În sectorul bugetar, în luna februarie 2023, o uşoară creştere a câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă s-a înregistrat în administraţia publică (+1,1%). Scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă au fost în sănătate şi asistenţă socială (-1.0%), respectiv în învăţământ (-0,1%).

În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu brut, acesta s-a situat, în februarie 2023, la valoarea de 6.845 lei, cu 14 lei (+0,2%) mai mare decât în luna ianuarie 2023.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Țara mare care își face o nouă capitală. Se vor investi în jur de 100 de miliarde de euro pentru construirea noului oraș
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit unul dintre cei mai mari cântăreți. Românii i-au fredonat melodiile
Playtech.ro
S-a schimbat prognoza pentru minivacanța de 1 Mai. Unde plouă
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Delicatesa ignorată de români. În Franța costă enorm, noi o evităm
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O mamă a murit în urma unei operații de micșorare a stomacului. Rudele femeii cer tragerea la răspundere a celor vinovați
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Victor Ponta, surprins citind Biblia în timpul dezbaterii electorale. Crin Antonescu l-a atacat dur pe candidatul independent
MediaFlux
Amenzi de până la 6.000 lei pentru românii care stau la bloc. Este complet interzis în 2025
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri