Monica Odagiu, faţă în faţă cu mama tânărului ucis în accident. Actrița în vârstă de 26 de ani s-a întâlnit cu Florentina Murgu, mama tânărului mort, care au ajuns la secția de poliție, pentru a afla ce s-a întâmplat cu fiul lor. Monica Odagiu a început să plângă, iar printre suspine și lacrimi a încercat să își ceară iertare.
„Vă rog să mă iertați, nu am vrut!”, au fost cuvintele de regret ale Monicăi Odagiu, către familia îndurerată, potrivit wowbiz.ro.
Pe 9 aprilie, Monica Odagiu a fost audiată mai multe ore la Brigada Poliţiei Rutiere. Imediat după producerea accidentului, a fost testată cu aparatul alcooltest, dar și pentru consumul de droguri, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Florentina Murgu, mama tânărului, spune că nu ia în calcul varianta sinuciderii, chiar dacă nu înțelege ce s-a întâmplat: „În primul rând, m-a deranjat faptul că s-a spus că fiul meu s-a sinucis! Alexandru nu ar fi făcut niciodată asta! Apoi a m-a deranjat faptul că s-a zis că a fost dat afară de la locul de la muncă. De la cazinoul unde lucra. Nu e adevărat! El a lucrat în mai multe rânduri acolo, dar mai lucra, mai pleca. Era iubit de toată lumea! El a lucrat și în străinătate. A fost în Germania, în Anglia”.