COD GALBEN de vreme instabilă în peste jumătate din ţară. Fenomene meteo extreme: vijelii, ploi torenţiale, grindină

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până la orele serii, în peste jumătate din ţară, inclusiv în Bucureşti.
Alina Costache
14 apr. 2023, 12:18
COD GALBEN de vreme instabilă în peste jumătate din ţară. Fenomene meteo extreme: vijelii, ploi torenţiale, grindină

COD GALBEN de vreme instabilă. Astfel, în intervalul orar 12:00 – 23:00, în Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (rafale de peste 60 – 65 km/h), averse cu caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 20 – 25 l/mp.

În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini mari, vor fi rafale de peste 90 – 100 km/h, iar pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi şi în restul teritoriului.

Potrivit meteorologilor, în Bucureşti, vremea va deveni mai caldă decât în mod normal la această dată, cu o maximă termică de 22 – 24 de grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate după orele amiezii, când vor fi perioade cu descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie (rafale de peste 55 – 60 km/h) şi averse (cantităţi de apă posibil în jurul a 15 l/mp).

COD GALBEN de vreme instabilă. Recomandările specialiştilor meteorologi

❗Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.

❗Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

❗Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

❗❗❗Informații complete despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

De asemenea, au fost emise mesaje pentru locuitori și prin intermediul panourilor de informare stradale.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Metoda prin care poți spiona telefonul mobil al unei persoane. Funcționează eficient atât pe sistem de operare Android cât și iOS
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Cu ce se confruntă un celebru actor din Las Fierbinți. Niciodată nu și-a imaginat așa ceva
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
O adolescentă s-a aruncat în fața metroului din București! Incidentul a creat haos pe magistralele 1 și 3
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Liviu Dragnea, la Palatul Cotroceni. Cutremur în România: S-a pocăit, merită iertare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Putin pornește războiul cu Trump! Situația Ucrainei, incertă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“