Leonardo da Vinci este unul dintre cei mai influenți artiști pe care acest Pământ i-a oferit vreodată, dar sunt unul dintre geniile lumii. Acesta a lăsat oamenilor o moștenire uriașă, în special în domeniul artei. În anul 1495, artistul Leonardo da Vinci a început să muncească pentru ceea ce avea să devină cea mai importantă operă de artă la nivel mondial din istoria omenirii. Este vorba despre tabloul „Cina cea de Taină”, care de-a lungul vremii a fost studiată de sute de cercetători, care au încercat să decripteze toate mesajele pe care acesta le ascunde.
Citește și: Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România. Ceremonie de primire la Patriarhie
Tabloul arată o „fotografie” imaginată a celebrului episod biblic. Cina cea de taină este ultima masă a Mântuitorului Iisus Hristos alături de cei doisprezece Apostoli, înainte ca Iisus să fie trădat și răstignit. Cu o seară înainte ca Iisus să fie trădat de unul dintre ucenicii săi, pentru ca mai apoi să fie capturat și omorât de rpmani, Acesta și-a adunat Apostoli să mănânce. La acea masă, Hristos le-a spus ce urmează să se întâmple și apoi le-a spălat picioarele (un gest care simbolizează că toți sunt egali sub ochii Domnului). Pe parcursul cinei, Iisus le-a explicat ucenicilor cum să mănânce și cum să bea în viitor, în amintirea lui.
Acesta este unul dintre cele mai importante momente din istoria creștină, motiv pentru care a fost subiectul multor opere de artă de-a lungul istoriei. Aceste opere de artă au fost realizate în diferite moduri și în diferite stiluri, pe parcursul istoriei.
Pictura „Cina cea de Taină” este una dintre cele mai importante opere de artă pe care Leonardo da Vinci le-a realizat. Conform legendelor create în jurul acestui subiect, Leonardo da Vinci și-ar fi descoperit modelul pentru Iisus în corul unei biserici.
Ulterior, când tabloul era aproape finalizat, pictorul nu reușea să găsească un model pentru Iuda, așa că la momentul respectiv, până la urmă da Vinci a folosit un bețiv pe care îl găsise într-un șanț. După ce a terminat de pictat imaginea lui Iuda, modelul a mărturisit că recunoștea pictura, dat fiind că pozase drept Iisus cu trei ani în urmă.
Un alt detaliu interesant din această pictură este solnița răsturnată de lângă Iuda. Este posibil ca acest detaliu să reprezinte superstiţia potrivit căreia sarea vărsată aduce probleme şi ghinion, deoarece pictura reprezintă momentul în care Isus spune că unul dintre cei prezenţi îl va trăda.