Kamara nu l-a revăzut pe Leon imediat după ce s-a întors de la Survivor. A sunat-o pe mama fiului său pentru a vedea ce face acesta, dar a trebuit să mai aștepte pentru a-și revedea copilul.
Vedeta s-a întors în țară vineri, chiar înainte de Paște, dar nu l-a putut vizita pe Leon imediat după aterizare. După ce și-a recuperat telefonul, cântărețul a sunat-o pe fosta sa parteneră, pentru a vedea ce face băiețelul lor, dar acesta dormea. Însă, a primit un videclip cu Leon, filmat imediat ce acesta a aflat că tatăl său a părăsit concursul.
Kamara a vorbit și cu unii dintre prietenii săi, printre care și Remus Boroiu, eliminat de la Survivor înintea sa, dar și cu Gabriella Nastas, cea care i-a administrat conturile în săptămânile pe care le-a petrecut în Republica Dominicană.
„Imediat ce am ieșit am sunat-o pe mămica lui Leon, ca să vorbesc cu el, însă, din păcate, dormea. Dar mi-au dat un filmuleț cu el, pe care l-au făcut imediat ce au aflat că am ieșit din competiție. Așa că m-am bucurat de acel filmuleț și apoi am mai vorbit cu prieteni de-ai mei.
Printre care și cu Remus Boroiu, care a ieșit înaintea mea, și cu prietena mea dragă, Gabriella Nastas, cea care s-a ocupat de toate conturile mele de pe rețelele sociale şi care m-a reprezentat în toate emisiunile”, a declarat Kamara pentru click.ro.
Leon era la bunici, în Focșani, așa că tatăl lui nu l-a putut vizita imediat. Revedera a fost una emoționantă, iar băiețelul l-a rugat pe tatăl său să facă un video împreună pentru a-l posta pe Instagram.
Citește și: Scandal fără precedent la Survivor România 2023. Fosta soţie a lui Kamara face acuzaţii grave!
„Pe Leon l-am revăzut abia atunci când m-am dus la Focșani. Dar până atunci ne-am văzut pe video call și m-a întrebat când ajung în țară. I-am zis că sunt deja în țară și că vin spre el, la bunici. Cum am ajuns vineri, am dormit trei ore și apoi m am dus să-l pup, să-l strâng în brațe, să mă joc cu el.
A fost foarte bucuros, tocmai se trezise. Avea ochii mici și s-a bucurat, m-a pus să-i cant, ne-am dat în leagăn, a fost frumos. A fost o reîntâlnire fanastică și îmi zicea mereu că îi e dor de mine. Și eu îi spuneam că sunt lângă el și că mă poate lua în brațe.
Așa a fost întâlnirea cu acest pici minunat. Am filmat câteva story-uri despre asta, pentru că îmi spunea să-l filmez, să-l pun pe rețelele sociale. Ceea ce am și făcut. Găsiți pe story-uri primele filmulețe făcute cu el”, a mai spus Kamara.