Ce trebuie să ştie românii care vor să-şi închidă balconul sau să-şi construiască un garaj. Veşti bune pentru românii care vor să-şi închidă balconul sau care vor să-şi construiască prin curte! Noua lege din domeniul construcţiilor, adoptată la sfârșitul lunii martie, prevede o serie de modificări aduse normativelor în vigoare, menite să simplifice unele proceduri de autorizare.
Astfel, legea elimină şi obligarea obţinerii autorizaţiilor de către beneficiari în anumite situaţii, în mediul rural și nu numai. Pe scurt, românii care vor să îşi închidă balconul sau să-şi construiască diverse anexe în curte nu vor mai avea nevoie de autorizații, ca până acum.
Citeşte şi: Anunț important pentru toți românii cu case la curte! Proprietarii trebuie să știe că amenzile sunt uriașe
În cazul balcoanelor închise, fiecare proprietar va putea folosi ce materiale doreşte şi de orice culoare, fapt ce ar putea afecta estetica generală a blocului. Acest lucru poate fi reglementat însă de asociaţiile de proprietari, care pot stabili anumite reguli în acest sens.
Aceeaşi regulă se aplică şi celor care vor să-şi facă în curtea proprie pergole sau bucătării de vară, aşa că ei nu vor mai avea nevoie de autorizaţie de construcţie. În schimb, trebuie să informeze primăria din localitatea unde va avea loc lucrarea respectivă de construcţie.
Astfel, dacă nu mai este nevoie de autorizație de construcție totuși, românii care doresc să-și închidă balcoanele sau să-și construiască diverse anexe în curte au obligația de a informa primăria din localitatea unde va avea loc lucrarea respectivă de construcţie.
„Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor”, așa cum se numește noua lege, mai prevede, pentru mediul rural, că se vor putea construi, doar cu notificarea Primăriei, locuințe unifamiliale pentru folosință proprie, cu parter, fără subsol, de 150 metri pătrați, pe bază de proiecte proprii, întocmite de specialiști sau proiecte-tip puse la dispoziție de autoritățile locale (ceea ce reduce considerabil cheltuielile cu arhitecții pentru obținerea proiectelor).