”Mai întâi, a fost vizita primului minstru al Estoniei, Kaja Kallas. Negocieri şi semnarea Declaraţiei Comune. Îi sunt recunoscător doamnei prim ministru şi întregului popor estonian pentru sprijinul clar şi de neclintit în mişcarea noastră spre Uniunea Europeană şi NATO – punctele relevante despre Alianţă sunt incluse în declaraţie”, a arătat Zelenski.
El a adăugat că s-au discutat şi aspecte legate de apărare, având în vedere că Estonia a oferit una dintre cele mai rapide şi ample asistenţe, de la arme de artilerie, proiectile şi arme pentru apărarea anti-aeriană. De asemenea, s-a discutat despre decizii legate de arme şi muniţie care sunt implementate de alţi parteneri din Uniunea Europeană.
”Jîtomîr nu a fost ales întâmplător pentru discuţiile noastre. În regiunea Jîtomîr a fost implementat un proiect de reconstrucţie, care pune Estonia pe primul loc – primul loc în ceea ce priveşte rapididatea cu care ceea ce a fost stabilit este implementat. În oraşul Ovruch, regiunea Jîtomîr, reconstrucţia unei grădiniţie urmează să fie finalizată până la 1 iunie – cu ajutorul Estoniei. Proiectul va fi extins. Sunt şi alte proiecte de reconstrucţie şi sunt sigur că le vom implementa pe toate”, a subliniat Zelenski.
El a menţionat o întâlnire cu studenţii care a avut loc la Politehnica din Jîtomîr.
”A fost o discuţie frumoasă, plină de energie. Tocmai pentru asta luptăm pentru întreaga Ucraină – pentru ca ai noştri copii, toţi studenţii ucraineni din fiecare zonă a ţării să se simtă liberi, să se bucure de libertate, să aibă parte de educaţie şi să se realizeze în viaţă cum îşi doresc. Şi asta se va întâmpla. Ucraina îşi va apăra libertatea”, a spus preşedintele Zelenski.
El a adăugat că a avut şi o şedinţă de coordonare cu responsabilii din regiunea Jîtomîr, fiind discutate aspecte legate de securitate, situaţia economică şi socială.
”Am luat decizii, în special, pentru a reface sectorul energetic după atacurile ruseşti. Deja pregătim sectorul energetic pentru iarna viitoare”, a precizat Zelenski.
Potrivit acestuia, o atenţie specială a fost acordată situaţiei de la graniţă, el mulţumindu-le detaşamentelor de grăniceri.