Sezonul petrecerilor a început oficial odată cu sărbătorile de Paște, iar Stana Stepănescu și Armin Nicoară ne oferă un motiv în plus să așteptăm cu sufletul la gură următoarea invitație la nuntă sau botez.
Armin Nicoară este unul dintre cei mai cunoscuți saxofoniști din lumea muzicii de petrecere și până în acest moment se poate mândri cu nenumărate colaborări de succes dintre care cea mai nouă este Viața mea, unde acompaniază cu saxofonul său vocea de privighetoare a frumoasei Stana Stepănescu. Armin Nicoară are multe melodii alături de soția sa, Claudia Puican, de tatăl său, dar și colegi de breaslă cu priză la public cum ar fi Georgiana Lobont, alături de care a realizat hitul Fata mea.
Pe Armin mulți români îl cunosc de la televizor. El nu ratează nicio ocazie de a participa la emisiunile muzicale difuzate pe micile ecrane pentru a-și promova muzica. De asemenea, om de lume fiind, onorează cu bucurie invitațiile la petreceri unde încântă participanții cu muzică petrecere pe gustul românilor.
Stana Stepănescu a cucerit deja inimile atâtor români încât nici nu mai are nevoie de prezentare. Cântăreața născută în Rusca Teregova, județul Caraș-Severin, cântă de când se știe și s-a remarcat pentru prima oară în fața unui public mare la 9 ani, când a câștigat un concurs renumit de muzică în Caransebeș. După acest succes nemaipomenit, au urmat multe alte premii importante și acum, Stana face parte dintre cele mai iubite și apreciate soliste de muzică ușoară de la noi.
Prima colaborare dintre Armin Nicoară și Stana Stepănescu este un proiect foarte promițător. Piesa Viața mea este o dedicație plină de dragoste pentru toți cei care știu să iubească cu pasiune și să se bucure de tot ce le oferă viața, trăind în armonie și cu voioșie alături de cei dragi.
Îndrăgostiții care și-au găsit perechea și iubesc cu patimă sunt invitați să scrie în comentarii pe canalul oficial de YouTube al lui Armin Nicoară, acolo unde este postat și videoclipul cu cei doi artiști care cântă împreună, numele persoanei iubite. De asemenea, și cei care nu se află la momentul actual într-o relație, dar iubesc muzica bună și le place să petreacă sunt așteptați pe canalele sociale ale celor doi artiști ca să-și exprime susținerea.
Viața mea este doar prima dintre multele melodii pe care Armin Nicoară și Stana Stepănescu au în plan să le interpreteze împreună și în același timp un proiect susținut de echipa Better Music Distribution care a făcut posibilă popularizarea cântecului, precum și înfăptuirea acestei colaborări inedite.
Așadar, cei însetați după muzică nouă românească au o mulțime de motive să-i încurajeze pe cei doi artiști și să urmărească cu interes activitatea lor muzicală!