Elwira Petre, dezvăluiri incendiare despre căsătoria cu Mihai Petre. Elwira și Mihai Petre trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de 20 de ani, dansul fiind cel care i-a adus în primă fază împreună.
Cei doi dansatori s-au căsătorit în anul 2008, iar la scurt timp, au apărut pe lume două fetițe superbe, Catinca și Ariana, de care sunt tare mândri.
Chiar dacă din exterior relația lor pare a fi una perfectă, Elwira a dezvăluit că nu este deloc așa și că la începutul relației lor lucrurile au trecut prin foarte multe încercări și stări de incertitudine.
Mai mult, soția lui Mihai Petre a mărturisit că la începutul relației lucrurile au fost destul de complicate între ei și asta pentru că se concentrau foarte mult pe parcursul lor profesional.
Blodnida spune că în acea perioadă atât ea cât și Mihai își concentrau atenția mai mult asupra antrenamentelor și concursurilor, decât asupra sentimntelor de iubire dintre ei. Astfel, inevitabil au început să apară certurile și și-au dat seama că discuțiile în contradictoriu nu erau deloc constructive.
„La începutul relației a fost foarte dificil pentru că scopul nostru nu era relația, scopul nostru era parteneriatul în dans și atunci totul se ducea în direcția aceasta.
De foarte multe ori, am avut discuții în contradictoriu pe subiectul dans pentru că eu voiam ceva, el voia altceva și se întâmpla să ne certăm și la antrenamente, dar și la concursuri. Cu timpul am învățat că cearta trebuie să fie ceva constructiv, ceva ce te ajută să construiești, nu să distrugi”, a mărturisit Elwira Petre, pentru ego.ro.
Acum, Elwira are numai cuvinte de laudă la adresa soțului său despre care spune că este foarte apropiat de fiicele sale și le oferă toată atenția lui. Deși la televizor pare a fi un om extrem de dur, Elwira spune că în realitate soțul său este o fire plăcută și caldă.
„Tati e foarte bun cu fetele, se joacă cu ele încontinuu, le gâdilă în fiecare seară, le amuză. Nu e rigid, Mihai e, pur și simplu, un foarte bun profesionist, dar e și cinstit. Cred că asta simte și publicul. Bineînțeles, nici pe fete nu le minte niciodată, așa că ele simt asta. Dar simt și foarte multă dragoste din partea lui ”, a mai spus Elwira Petre.