România nu reușește să atragă banii din PNRR. Gradul de absorbție este de 0,3%, banii zac nefolosiţi în Trezorerie

În total, în doi ani, România a absorbit practic 600 de mil. de lei din totalul de 145 mld. lei, care ar trebui cheltuiţi până în 2026, adică un grad de absorbţie de 0,3%, scrie Mediafax.
Filip Stan
01 mai 2023, 21:57
România nu reușește să atragă banii din PNRR. Gradul de absorbție este de 0,3%, banii zac nefolosiţi în Trezorerie

România a absorbit doar 400 de mil. de lei din PNRR în primele trei luni din 2023, arată datele publicate de Ministerul de Finanţe. În total, în doi ani, a absorbit practic 600 de mil. de lei din totalul de 145 mld. lei, care ar trebui cheltuiţi până în 2026, adică un grad de absorbţie de 0,3%, potrivit Mediafax.

România are în conturile Trezoreriei 30 mld. lei (6 mld. euro) în acest moment şi aşteaptă să mai primească din tranşa a doua încă 10 mld. lei (2 mld. euro). Cu alte cuvinte, deşi banii au venit, ei zac nefolosiţi în conturile României.

„Vedem o anumită inerţie şi o rămânere în urmă datorată, am zice noi, capacităţii reduse administrative. Ministerele de linie încă nu şi-au calibrat resursele şi într-adevăr, în ecuaţia asta execuţiei bugetare, cu această posibilitate de a mări deficitul bugetar, atragerea de finanţări nerambursabile este o soluţie extrem de importantă, aş zice strategică pentru România”, a declarat Dan Bold, consultant la REI Financial Advisors, companie de consultanţă pe fonduri europene şi ajutoare de stat la ZF Live.

Citește și: Nicolae Ciucă intervine în scandalul finanțărilor din PNRR pe care România riscă să le piardă: ”Contractele pentru metroul din Cluj și 27 de spitale trebuie încheiate până în 2023”

 

România cere modificarea PNRR. Miza este uriaşă, aproape 30 de miliarde de euro

Printre propunerile României  de modificare a PNRR se numără eliminarea procentului de 9,4% din PIB şi înlocuirea cu includerea unei reguli de indexare care să fie în conformitate cu obiectivele de stabilitate financiară a cheltuielilor cu pensiile, ca procent din PIB şi înlocuirea liniei de Metrou 4 (M4 Bucureşti: secţiunea Gara de Nord – Filaret (6 staţii), lungime 5,2 km) cu linia de Metrou 6 (M6 Bucureşti: secţiunea 1 Mai – Tokyo (6 staţii), lungime 6,6 km). Propunerile vizează fie modificarea indicatorilor cantitativi aferenţi ţintelor, fie solicitarea de fonduri suplimentare pentru a acoperi necesarul de finanţare ca urmare a creşterii preţurilor.

Citește și: Ce se întâmplă cu tranșa a II-a din PNRR. Marcel Boloș spune care ar fi cel mai rău scenariu

”Guvernul a mandatat MIPE să facă propuneri către reprezentanţii Comisiei Europene pentru a identifica cea mai bună opţiune. În acest sens, cele două părţi sunt într-un dialog constructiv permanent, iar propunerea finală avansată de România va veni inclusiv în funcţie de recomandările primite din partea CE. Până prezent nu este definitivată o listă finală în acest sens”, precizează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

 

Cum se poate realiza modificarea PNRR

”Situaţia geo-politică şi economică a Uniunii Europene şi, în particular a regiunii României, s-a schimbat substanţial de la momentul adoptării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în luna noiembrie a anului 2021. Invazia Rusiei în Ucraina a schimbat major perspectivele macro-economice, în urma apariţiei unei noi crize cu efecte deosebite în plan energetic, în plan agroalimentar, inclusiv în lanţurile de aprovizionare şi în schimburile comerciale, cu impact major în creşterea preţurilor. Gravitatea acestor evoluţii nu a fost anticipată la momentul adoptării Deciziei de Implementare a PNRR al României (CID). Aceste evoluţii au impact direct asupra realizării investiţiilor incluse în PNRR şi sunt considerate circumstanţe obiective cu incidenţă mare la nivelul statelor membre. În acest context, dacă o măsură nu mai poate fi realizată parţial sau în totalitate ca urmare a unor circumstanţe obiective, modificarea acesteia s-ar putea realiza în baza art. 21 din Regulamentului (UE) 2021/241 privind MRR”, explică MIPE.

Un stat membru are posibilitatea să transmită o cerere motivată de modificare a planului de redresare şi rezilienţă în perioada de implementare, în cazul în care circumstanţe obiective justifică o astfel de acţiune. În cazul în care Comisia consideră că motivele invocate de statul membru sunt justificate, aceasta poate să evalueze noul plan de redresare şi rezilienţă în termen de două luni. Statul membru în cauză şi Comisia pot stabili de comun acord să prelungească acest termen cu o perioadă rezonabilă, dacă este necesar. Ulterior, Consiliul trebuie să aprobe evaluarea noului plan de redresare şi rezilienţă prin intermediul unei decizii de punere în aplicare bazate pe o propunere a Comisiei pe care ar trebui să încerce să o adopte în termen de patru săptămâni de la adoptarea propunerii.

Modificarea Planului în conformitate cu circumstanţele şi nevoile actuale cuprinde trei componente distincte:

Diminuarea alocării în urma creşterii economice
Întrucât a reuşit redresarea economiei şi creştere în 2021 faţă de 2020, Guvernul este în situaţia de a propune diminuarea alocării cu 2,1 miliarde euro. Nu se pierde din suma pe care trebuie să o primim din PNRR pentru că nu s-au îndeplinit reforme sau nu s-au realizat investiţii, susţine MIPE.

”Conform regulamentului European 241/2021, statele membre au avut o alocare aferentă finanţării nerambursabile (granturilor) stabilită la nivelul anului 2020, din care 30% din valoarea acesteia a fost actualizată în iunie 2022, conform comunicării Comisiei europene de la momentul respectiv, în conformitate cu prevederile articolului art.11, alin (2): „Calculul contribuţiei financiare maxime prevăzute la alineatul (1) litera (b) se actualizează până la 30 iunie 2022 pentru fiecare stat membru prin înlocuirea datelor din previziunile Comisiei din toamna anului 2020 cu rezultatele efective în ceea ce priveşte variaţia PIB-ului real în 2020 şi variaţia agregată a PIB-ului real în perioada 2020-2021”. Astfel, Comisia Europeană a publicat în iunie 2022 sumele actualizate ale granturilor pentru toate statele membre în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR). Această actualizare are loc deoarece 30% din valoarea maximă iniţială a grantului s-a bazat, parţial, pe creşterea PIB-ului real estimată în previziunile economice din toamnă 2020 şi, conform regulamentului european, aceasta a trebuit actualizată pe baza datelor Eurostat actuale, până la 30 iunie 2022”, conform MIPE.

 

Introducerea capitolului REPowerEU

REPowerEU aduce României o finanţare nouă de 1.440.391.220 euro (din care 1.397.228.597 Euro alocare RePowerEU şi 43.162.623 Euro rezerva de ajustare la BREXIT) pentru investiţii strategice în domeniul cheie al siguranţei energetice, care să permită crearea unor ecosisteme de producţie şi stocare a energiei curate (hidroenergie, fotovoltaice).

Conform regulamentului (UE) 2023/435 de modificare a Regulamentului (UE) 2021/241 în ceea ce priveşte capitolele privind RepowerEU, capitolele privind REPowerEU din planurile de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale statelor membre trebuie să prezinte reforme şi investiţii. Noul regulament prevede obligaţia ca, în momentul transmiterii noului capitol, statele membre să prezinte şi rezumatul procesului de consultare publică, încurajând-le să asigure un cadru cât mai larg de consultare cu participarea tuturor partenerilor sociali cu expertiză relevantă în raport cu obiectivele REPowerEU.

Astfel, în concordanţă cu cadrul normativ naţional privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat, în perioada 17 – 26 martie 2023, procesul de consultare publică pentru transmiterea de propuneri de reforme şi investiţii pentru noul capitol REPowerEU de către actorii interesaţi. Organizaţiile şi persoanele fizice interesate au avut la dispoziţie un formular electronic, standardizat şi simplificat, prin intermediul căruia au transmis propuneri de reforme şi investiţii.

Totodată, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a organizat în data de 24 martie o sesiune publică cu participarea reprezentanţilor structurilor asociative, autorităţilor locale şi regionale, societăţii civile, organizaţiilor cu expertiză relevantă în domeniu, precum şi actorilor intersaţi din sectorul agricol.

Ca urmare a procesului de consultare, MIPE propune un pachet de reforme şi investiţii care ţine cont de atât de măsurile identificate în cadrul grupurilor de lucru cât şi de propunerile formulate în procesul de consultare publică. Setul de măsuri propuse consolida rezilienţa sistemului energetic naţional cu impact pozitiv în sprijinirea accelerării tranziţiei Europei la o energie curată.

Printre iniţiativele propuse în urma acestor consultări se numără:

– Acordarea de vouchere pentru stimularea instalării panourilor fotovoltaice şi a sistemelor de stocare a energiei aferente pentru clădirile rezidenţiale aparţinând persoanelor fizice;

– Crearea cadrului legal pentru utilizarea terenurilor neproductive/degradate proprietatea statului/UAT în scopul producţiei de energie verde, inclusiv crearea registrului unic naţional al terenurilor neproductive;

– Îmbunătăţirea cadrului legistlativ pentru prosumatori şi comunităţi energetice si sate autonome energetic;

– Revizuire cadrului legislativ în vederea acomodării măsurilor necesare pentru implementarea investiţiilor offshore care permit producerea de energie din sursă regenerabilă – eolian;

Modificări în baza circumstanţelor obiective

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a solicitat coordonatorilor de reforme şi investiţii (CRI) să identifice în cadrul componentelor gestionate măsurile, respectiv jaloane şi ţinte care nu mai pot fi îndeplinite ca urmare a unor circumstanţe obiective şi să furnizeze, după caz, justificările necesare.

Astfel, din analiza răspunsurilor primite, ajustarea planului din perspectiva circumstanţelor obiective va urmări următoarele direcţii:

Modificări de substanţă a unor măsuri incluse în PNRR;
Diminuarea indicatorilor cantitativi aferenţi ţintelor şi jaloanelor cu menţinerea alocării financiare pentru investiţie, în urma creşterii preţurilor şi/sau întreruperii lanţurilor de aprovizionare;
Modificarea termenelor de realizare a ţintelor şi jaloanelor ca urmare a întârzierilor înregistrate în termenele de livrare sau în procesul desfăşurării licitaţiilor (ex: contestaţii).
Printre solicitările transmise s-au evidenţiat o serie de modificări de substanţă ale măsurilor incluse în plan cu impact direct asupra descrierii din CID, precum şi asupra mecanismului de implementare, printre care:

– Ca urmare a propunerilor transmise de CR/I sunt afectate aproximativ 11 componente (C1 – Managementul apei, C2 – Păduri şi protecţia biodiversităţii, C3 – Managementul deşeurilor, C4 – Transport sustenabil, C6 – Energie, C7 – Transformare digitală, C8 – Reforma fiscala şi reforma sistemului de pensii, C11 – Turism şi cultură, C13 – Reforme sociale, C14 – Bună guvernanţă, C15 – Educaţie)

Propunerile vizează fie modificarea indicatorilor cantitativi aferenţi ţintelor, fie solicitarea de fonduri suplimentare pentru a acoperi necesarul de finanţare ca urmare a creşterii preţurilor.

Totodată, există componente în cadrul cărora coordonatorii de reforme şi investiţii nu au solicitat diminuarea indicatorilor sau suplimentarea bugetului, specificând că măsurile se vor realiza în alocarea financiară iniţială.

– C8. Reforme fiscale şi reforma pensiilor – R6.Reforma sistemului public de pensii

Se propune înlocuirea descrierii din CID prin eliminarea procentului de 9,4% din PIB şi înlocuirea cu includerea unei reguli de indexare care să fie în conformitate cu obiectivele de stabilitate financiară a cheltuielilor cu pensiile, ca procent din PIB.

– C4. Transport sustenabil – I4. Dezvoltarea reţelei de transport cu metroul în Municipiile Bucureşti şi Cluj-Napoca

Se propune înlocuirea liniei de Metrou 4 (M4 Bucureşti: secţiunea Gara de Nord – Filaret (6 staţii), lungime 5,2 km) cu linia de Metrou 6 (M6 Bucureşti: secţiunea 1 Mai – Tokyo (6 staţii), lungime 6,6 km).

”Menţionăm că nu este exclusă posibilitatea ca şi alte propuneri să facă obiectul discuţiilor cu reprezentanţii Comisiei, dacă aceste vor fi formulate de către ministerele de linie”, precizează ministerul.

 

Stadiul la zi al PNRR-ului României, conform MIPE

România a finalizat o nouă etapă a dialogului cu Comisia Europeană privind plata celei de-a doua tranşe de plată din PNRR, în valoare totală netă de 2,81 miliarde euro. Cererea de plată vizează 51 de jaloane şi ţinte.

În acest fel, alături de prefinanţare şi prima tranşă din PNRR, ţara noastră va beneficia cumulat de plăţi de aproape zece miliarde de euro din cadrul acestei importante resurse de finanţare europeană. De la debutul implementării planului, au fost deja semnate peste 8.500 de contracte cu beneficiarii PNRR, în valoare de 11 miliarde de euro.

România este printre primele şapte state la nivelul UE care au depus cererea II de plată. Acest fapt în condiţiile în care are al doilea cel mai complex plan, cu peste 500 ţinte şi jaloane.

”Situaţia în cadrul PNRR este stabilă şi Guvernul României a fost în măsură să îndeplinească cu succes până în acest moment un număr de 72 de ţinte şi jaloane, ce aduc în conturile României aproximativ 10 miliarde de EUR. De asemenea, sunt în curs de realizare alte 79 de ţinte şi jaloane, care vor aduce suplimentar 2,5 miliarde EUR până la finalul acestui an. Reamintim că faptul că în urma autorizării primei cereri de plată la 22 octombrie, Comisia Europeană a efectuat plata pentru cele 2,6 miliarde de euro aferente primei cereri depuse de România, care au intrat în conturile ţării noastre”, conchide MIPE.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni