Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, i-a mulţumit Iordaniei pentru sprijinul activ pe care această ţară l-a oferit în repatrierea cetăţenilor români din Sudan.
„I-am mulțumit în mod deosebit astăzi președintelui Senatului Regatului Hașemit al Iordaniei, domnul Faisal Akif Al-Fayez, pentru implicarea activă a țării sale în sprijinirea repatrierii cetățenilor români din Sudan.
Suntem recunoscători să avem parteneri ca Iordania, care la nevoie dau dovadă de solidaritate. Acest fapt reprezintă o dovadă în plus a legăturilor solide dintre statele și popoarele noastre”, a declarat Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu a punctat şi importanţa dezvoltării acestei relaţii cu Iordania, precizând şi direcţia de urmat în acest sens.
„Trebuie să dezvoltăm și mai mult această relație și cred că următorul pas ar trebui să fie în direcția unui parteneriat strategic în domeniul agriculturii”, a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Marcel Ciolacu a promis că România va continua să asigure securitatea alimentară a Regatului Haşemit al Iordaniei.
„România va continua să asigure securitatea alimentară a Iordaniei, așa cum ne-am angajat încă de la începutul războiului din Ucraina. Astăzi, 90 la sută din importurile anuale de grâu ale Iordaniei sunt din România. Și vom continua să fim alături de partenerii noștri!”, a precizat Marcel Ciolacu