Aeroportul din Delta Dunării a fost redeschis. Care a fost prima cursă din 2023

Anunț mare pentru rețeaua de transporturi din țara noastră. Aeroportul Delta Dunării a operat marți, 3 mai, prima cursă cu turiști.
Filip Stan
04 mai 2023, 15:15
Aeroportul din Delta Dunării a fost redeschis. Care a fost prima cursă din 2023

Aeroportul Delta Dunării din Tulcea a operat prima cursă comercială din acest sezon. Mai precis, este vorba despre o aeronavă a companiei Edelweiss Air AG (divizia de turism a Swiss Air) cu 76 de turiști din Zurich (Elveția), scrie InfoTulcea.ro.

Pentru zborul retur, aeronava a preluat alți 107 turiști.

„Este prima aeronavă care aterizează și apoi decolează pe și de pe aeroportul nostru și vor mai fi, ce ce până acum sigur, încă două astfel de operațiuni. Suntem abia la început de sezon turistic, până în august sau septembrie mai e destulă vreme să mai fie anunțate și altele”, a declarat Vâlcu Stoian, directorul Aeroportului Delta Dunării Tulcea.

Anul trecut, traficul pe Aeroportul Delta Dunării a fost de 360 de persoane, iar în 2021 au tranzitat aeroportul doar 73 de persoane, în contextul COVID.

 

Ce se întâmplă cu Podul de peste Dunăre

 

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că Podul de la Brăila va fi inaugurat la sfârşitul lunii iunie, urmând ca descărcarea în judeţul Tulcea să fie făcută pe varianta Măcin, menţionând că varianta Jijila va fi gata până la finalul acestui an.

„Undeva în iunie, în jur de 27 iunie, cine o fi ministru aici şi cine o fi prim-ministru, plus minus câteva zile, se va inaugura Podul de la Brăila, pe varianta pe care o ştiţi cu toţii, şi anume descărcarea în judeţul Tulcea pe varianta scurtă Măcin, urmând ca varianta de Jijila să fie gata până la sfârşitul anului. E angajamentul pe care dânşii (constructorii – n.r.) şi l-au luat. Am spus că trimit în numele ministerului invitaţia la omologul italian să vină la inaugurare. Folosesc acest prilej să punem presiune şi mai mare pe dânşii”, a declarat Grindeanu

Spynews
Povestea Mariei, o mamă a opt copii care a luat examenul de Bacalaureat! Femeia visează să ajungă studentă la Universitate | FOTO
Bzi.ro
Ei sunt noii jurați X Factor 2024! „Mă simt onorat de invitație!”
Fanatik.ro
Ce înseamnă temperatura pe care o setezi pe aerul condiționat, de fapt. Greșeala pe care multe persoane ajung să o facă pe timp de caniculă
Capital.ro
Mașinile care au interzis. Ordinul intră în vigoare de astăzi, 19 iulie, ora 11
Playtech.ro
Ce este INTERZIS să faci de Sfântul Ilie. E mare păcat, tradiția pe care nu trebuie să o încalce credincioșii
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
”Inima mea e cărbune” Prima reacție a soțului Doinei, după ce a aflat că femeia a fost ucisă de Zoro și Narcisa
Spynews
Zoro și Narcisa au mărturisit și cea de-a doua crimă! Cadavrul găsit recent aparține Doinei. Femeia a fost dată dispărută anul trecut și ucisă de ei
Evz.ro
Dilema mondenă a deceniului. De ce n-o cere Salman Khan pe Iulia Vântur. Dezvăluiri din familie
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Am făcut calculul! Câți bani a primit Ianis Hagi, în total, din darurile de nuntă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cod galben și portocaliu de caniculă în jumătate din țară! Zonele în care se vor resimți temperaturi de până la 38 de grade
Capital.ro
A murit marele actor. Doliu în televiziune. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Haos pe Aeroportul Henri Coandă: Sute de Pasageri Lăsați să Aștepte Ore pentru Recuperarea Bagajelor
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'