Masacrul din Belgrad din ziua de 3 mai va rămâne în istoria Serbiei, după ce țara a fost lovită de primul astfel de eveniment petrecut într-o școală, care a dus a la moartea a nouă persoane și rănirea alor șapte.
Copilul criminal este un băiat de doar 13 ani, pe nume Kosta Kecmanovici, care a sunat la poliție imediat după comiterea crimei, anunțând ceea ce a făcut. Acesta a ucis opt elevi și pe paznicul școlii, o unitate de învâțământ respectabilă din Belgrad.
Aleksandar Vucici, președintele Serbiei, a transmis un mesaj populației, aseară, și a explicat că actul a fost unul premeditat. Oficialul spune că tânărul nu este conștient de ceea ce a făcut, ba chiar este mândru. Potrivit liderului sârb copilul credea că participă la un joc pe rețelel sociale, iar acum este satisfăcut că a devenit „erou”.
„Ei nu se uită (la televizor), stau pe internet toată ziua. Să nu închidem ochii și să pretindem că suntem naivi. Din desenul realizat de băiat, se vede că se juca un fel de joc. În aceste jocuri, ai mai multe „vieți”. Se vede că nu are remușcări, că nu înțelege ce-a făcut pentru că el crede că a devenit acum un fel de erou pentru cei de pe rețelele sociale. Dintr-un băiat persecutat, acum e satisfăcut că a devenit un erou”, a declarat președintele Vucici, într-o conferință de presă, potrivit r3media.ro.
Citește și: Elevul de 14 ani, care și-a ucis colegii de clasă la o școală din Belgrad, era drogat. Noi detalii șocante!
Vucici a vorbit și despre schemele desenate de băiat, găsite asupra acestuia. Tânărul avea și o listă de copii pe care plănuia să îi ucidă, scrisă în engleză, la fel ca în jocurile de pe calculator, nu în sârbă.
Băiatul a ales ziua de miercuri pentru a comite fapta pentru că atunci toți copiii de pe lista sa mergeau la cursuri. Kosta Kecmanovic ar fi planificat crima de la școala primară „Vladislav Ribnikar” cu o lună înainte. Pe lângă cele 9 persoane ucise, acesta a rănit alți șase elevi și o profesoară de istorie.
Acesta avea și un plan detaliat al școlii și deținea patru cocktailuri Molotov. Clasa sa era poziționată în apropierea intrării în școală, primul curs fiind cel de istorie.
El a reușit să fure arma de la tatăl său, care o deținea legal. Părintele a fost arestat pentru depozitarea greșită a armei. Băiatul provine dintr-o familie înstrărită, tatăl său fiind medic.
După masacru, băiatul ar fi ieșit calm din școală. Acesta a fost prins de polițiști și dezarmat. Întrebat de ce a produs o asemenea oroare, Kosta i-a spus polițistului: „Sunt un psihopat!”.