Decizia radicală luată de Dan Bursuc, după ce s-a spus că are probleme cu banii. Totul a ieşit la iveală

Decizia radicală luată de Dan Bursuc, după ce s-a spus că are probleme cu banii. În urmă cu aproape două luni, între Nicolae Florin, zis Uku, și Dan Bursuc a izbucnit un adevărat scandal. Cel dintâi l-a acuzat pe manelist că ar fi dator vândut.
Alina Costache
07 mai 2023, 14:02
Decizia radicală luată de Dan Bursuc, după ce s-a spus că are probleme cu banii. Totul a ieşit la iveală
Decizia radicală luată de Dan Bursuc

Decizia radicală luată de Dan Bursuc. Manelistul își vinde super-vila aflată în Popești Leordeni, în care a investit o avere. Fie că s-ar confrunta cu probleme financiare, că doar e criză, fie că vrea să facă numai o “aroganță”, celebrul impresar este decis să renunțe la una dintre superbele proprietăți pe care le deține.

Citeşte şi: Fane Văncică, acuzaţii grave la adresa lui Dan Bursuc: „L-ai omorât pe Nae Nicolae ca să-i iei nevasta şi averea”

Decizia radicală luată de Dan Bursuc

Potrivit Cancan.ro, Gina, soția lui Dan Bursuc, a anunțat, pe rețelele sociale, prin intermediul unui anunț, că vila pe care familia o deține în Popești Leordeni este de vânzare pentru prețul corect.

Vilă de vânzare Popești Leordeni. P+1+M! Detalii în privat”, sună anunțul prin care familia lui Dan Bursuc este dispusă să renunță la impresionanta locuinţă. Amatorii care își doresc să trăiască în casa deținută de Dan Bursuc trebuie să scoată bani frumoşi din buzunar.

Dan Bursuc, afirmaţia care i-a ridicat tot internetul în cap

Dan Bursuc a dezvăluit, recent, că mama lui locuieşte în casă cu el, cu soţia şi cu copiii lui. Manelistul şi-a divinizat părinţii. Nu o mai are decât pe mama, tatăl lui a plecat într-o lume mai bună în urmă cu 11 ani.

Artistul a dezvăluit, recent, că părinţii lui sunt mai repsus de nevastă şi copii, afirmaţia care i-a pus internetul în cap. Ulterior, Bursuc a revenit asupra afirmaţiei, explicând ce a vrut să spună cu asta.

El a precizat că soţia l-a spirijinit necondiționat și i-a arătat tot timpul încredere. Mai mult decât atât, femeia a înţeles exact în ce constă munca lui şi nu l-a presat să fie tot timpul alături de ea.

Noi ne-am completat unul pe celălalt și scumpa mea soție a ingteles că fără muncă și fără să te dedici pentru ceea ce faci nu poți să realizezi nimic. Sunt multe soții care își doresc ca soții lor să stea mai mult în compania lor, să le dea mai multă atenție, dar așa nu poți realiza atât de multe lucuri pe care ți le dorești.

Soția mea a fost mai intelgatoare și a înțeles că eu nu o fac pentru nevoi neapărat și atunci m-a susținut pentru toată treaba și cariera mea. Aș putea să îi mulțumesc. Multe soții nu sunt prea intelegatiare cu soții lor”, a declarat Dan Bursuc.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Cum poți păstra boabele de cafea proaspete timp de 12 luni. Trucul pe care trebuie să-l știe iubitorii de cafea
Capital.ro
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să fie și otrăvit”
Capital.ro
Decizie pentru cei care locuiesc în case sau blocuri vechi. Statul va plăti banii
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Remus Pricopie îl acuză pe Mircea Geoană de folosirea însemnelor NATO în campania electorală
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR TOTAL după DEMISIA LUI BIDEN
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!