Lia Olguța Vasilescu a scăpat de dosarul în care a fost anchetată 7 ani. Primarul Craiovei nu se lasă și vrea să ceară și despăgubiri de zeci de mii de euro.
Lia Olguța Vasilescu a scăpat de dosarul în care a fost arestată, după ce acesta a fost judecat timp de 7 ani. Decizia este definitivă, iar primarul Craiovei vrea acum să ceară despăgubiri de zeci de mii de euro de la denunțător pentru a onorariul avocaților.
”Sa nu uitam ca acest denuntator e acelasi cunoscut de presa, care in urma cu cativa ani, a dat Anaf in judecata pentru ca nu a vrut sa-i inregistreze o plangere scrisa pe hartia igienica. Astfel de denuntatori au fost folositi in dosarul meu si si in alte dosare din Romania.
Este un dosar care a durat mai bine de 7 ani. In perioada asta eu am platit avocati, am fost ascultata, interceptata, filmata, am facut drumuri la instanta, am dat explicatii, am fost insultata si chiar am platit cu libertatea. E bine ca o ultima institutie s-a pronuntat despre acest dosar. Au mai fost inainte 10 institutii. Toate mi-au dat dreptate ca nu sunt probe de coruptie, ca mi s-a incalcat dreptul de aparare si dupa 7 ani dosarul e inchis si de acum cred ca ar trebui sa fie si reversul, sa ma indrept impotriva denuntatorului.
Am fost interceptata in Primarie, discutiile cu familia, sunt sute de stenograme despre ceea ce se discuta la mine in birou, in sala de sedinte. Ani s-a cautat ceva si s-a gasit, ca am varuit niste fatade in centrul orasului Craiova”, a spus Lia Olguța Vasilescu la RomâniaTV.