Patinatorul Michele Sica, dublu campion mondial, ar fi căzut de la mare înălțime și astfel, ar fi fost constatat decesul. Italianul s-ar fi aflat în vacanță, la Paris. Până în prezent, mai multe informații despre moartea lui Sica nu au fost distribuite în mass-media.
Decesul atletului a fost confirmat și de clubul la care era legitimat Sica. Oficialii au transmis condoleanțe.
„Cu o imensă durere în suflet anunțăm moartea subită și prematură a tânărului antrenor al clubului de patinaj Masi și prietenului nostru Michele Sica.
Michele era alături de noi de câțiva ani, s-a născut în 1997 și a avut o carieră importantă în patinaj artistic. Condoleanțe profunde întregii familii”, a scris clubul la care activa Sica.
Michele Sica practica patinaj artistic.
În ultimii doi ani de zile, de când criza COVID a intrat pe un trend ascendent, mai mulți sportivi din lume au decedat, majoritatea în mod subit. De asemenea, diverși atleți cunoscuți au fost nevoiți să se retragă, din cauza problemelor cardiace – printre ei, argentinianul Sergio Aguero.