Nicuşor Dan, primarul general al Bucureştiului, a declarat că sunt probleme cu apa caldă în Bucureşti pentru că două din cele patru CET-uri se află în revizie:
”Sistemul de termoficare are două componente, producţia şi transportul. Ministerul Energiei se ocupă prin Elcen de producţie, noi ne ocupăm de transport. Pentru că instalaţia este veche, în cursul verii cele 4 mari CET-uri intră în revizie. În momentul ăsta sunt două din patru în revizie şi ar fi trebuit să funcţionăm cu două, cea din vest şi cea din sud. Din păcate, la CET Sud a apărut o avarie care durează cam de o săptămână şi din cauza asta ei au nişte cazane mai mici care furnizează cât de cât apă caldă, dar mult mai puţin decât ar furniza centrala în regim normal. Tot ce înseamnă Sectorul 2, 3, 4, ceea ce înseamnă 50 la sută din populaţie suferă de lipsa apei calde. Au remediat şi acum a apărut o nouă avarie, speranţa e că într-o zi, două, se remediază. În intervalul aprilie-octombrie trebuie ca cele 4 CET-uri să îşi facă reviziile”, a declarat Nicuşor Dan, luni seară, intr-o emisiune tv.
Citeşte şi Accident grav în Ialomița, la Sinești. SMURD a intervenit cu elicopterul pentru a salva victimele
”Noi deja în iarna care a trecut am stat mai bine decât în iarna care a fost înainte şi asta o zic şi oamenii. Pe de altă parte, sunt şi cifre care ne spun că am pierdut mai puţină apă caldă. Asta înseamnă că presiunea a fost mai mare şi căldura a ajuns la toată lumea. Am avut cea mai geroasă iarnă, a fost luna februarie şi a fost o perioadă importantă din luna februarie în care nu au fost probleme cu sistemul de încălzire. A folosit foarte mult şi centrala pe care am pus-o în Titan. Suntem mai bine. N-o să mai fie această problemă când atât noi o să reparăm acele zone sensibile, cât şi Elcenul, cu bani europeni din fondul de modernizare, o să-şi modernizeze centralele de producţie”, a precizat primarul Capitalei.
Chestionat despre banii necesari pentru asigurarea acestor reparaţii, edilul a dat asigurări că cotul este sub control.
„Din punct de vedere financiar situaţia e stabilă şi putem să facem planuri să accesăm fonduri europene”, a concluzionat Nicuşor Dan