Mănânci prea sărat sau prea picant? Excesele nu fac bine nimănui, și nu spunem noi asta, ci stau dovadă nenumărate studii făcute de către specialiști. Conform lor, se pare că un consum excesiv de sare are efecte nebănuite asupra organismului și te poate face să crezi că ele sunt datorate altor motive.
Cu siguranță te întrebi care ar fi cantitatea ideală de sare pe care un adult ar trebui să o consume pe zi. Ei bine, unui adult i se recomandă să consume pe zi 2 grame de sodiu, adică 5 grade de sare. În plus, persoanele care au probleme cu tensiunea arterială sau chiar au boli cardiovasculare, ar trebui să consume mult mai puțină sare.
Așa că, iată care sunt efectele consumului unei cantități mari de sare, dar și ce anume ar trebui să eviți, pe cât posibil poți:
1. Mănânci mâncare procesată
Cumpărăm destul de des mâncare procesată deoarece nu avem timp să gătim, astfel că a devenit o soluție simplă și la îndemână. Iar prin mâncăruri procesate ne referim la supe la plic, legume și fructe congelate, murături, măsline, brânză procesată, diferite sosuri, dar și nuci sau chipsuri. Însă, toate aceste mâncăruri sunt bogate în sodiu, așa că ar trebui să le eviți pe cât posibil, mai ales dacă nu ai un stil de viață activ și nici nu ai o alimentație echilibrată.
Cu ce condimente poți înlocui sarea. Excesul poate provoca grave probleme de sănătate. Iată alternativele mai sănătoase
2. Ești deshidratată
Dacă mănânci mult prea multă sare, vei fi mult mai deshidratată. Pe lângă asta, te poți simți destul de rău, mai precis, poți avea dureri de cap, te poți simți obosită fără să știi motivul pentru care te simți așa. Pe lânga asta, retenția de apă este un alt efect pe care îl are consumul excesiv de sare, care se manifestă prin ochi sau degete umflate.
3. Te simți balonată
Un alt efect pe care îl are consumul excesiv de sare este balonarea. Însă, nu ar trebui să te sperii, deoarece balonarea este o problemă digestivă care poate avea loc destul de des și poate fi remediată repede, dacă alegi să nu mai consumi alimente care produc mult prea mult gaz în organism.
3. Nu mai ai poftă de mâncare
Un consum excesiv de sare te poate face să îți pierzi apetitul. Atunci când alegi să renunți la alimentele sărate, apetitul tău se schimbă și poți deveni chiar sensibilă la preparatele care au mult prea mult sodiu.
4. Stomacul tău e iritat
Știm deja cât de inconfortabile pot fi senzațiile de arsuri la stomac, însă ele pot fi evitate dacă nu mai mănânci atât de des sare. Aceste dureri la stomac pot fi chiar deranjante și cresc riscul de gastrită sau ulcer la stomac.
5. Te confrunți cu hipertensiune
Consumul foarte mare de sare îți poate provoca hipertensiune. Dacă deja ai această afecțiune, ar trebui să reduci considerabil consumul, eventual să nu mai consumi deloc sare. În cazul în care alegi să renunți complet la alimentele sărate, adaugă în alimentația ta mai multe alimente bogate în calciu, potasiu și bogate în omega 3.
6. Ai afecțiuni cardiovasculare
Pe lângă hipertensiune, și afecțiunile cardiovasculare sunt cauzate de consumul excesiv de sare. Dacă aceste stări se agravează, este recomandat să consulți un medic cât de repede poți, astfel încât el îți va prescrie alimentele pe care trebui să le consumi.
7. Ai pietre la rinichi
Pietrele la rinichi sunt o experiență destul de dureroasă de care fiecare dintre noi ar trebui să ne ferim. Nu există o cauză exactă a acestui lucru, însă, pe lângă istoricul familiei și deshidratarea, un rol important îl are și cantitatea în exces de sare pe care o consumi. Poți preveni asta consumând apă și dacă ești atentă la alimentația pe care o ai.
Cu ce condimente poți înlocui sarea. Excesul poate provoca grave probleme de sănătate. Iată alternativele mai sănătoase
Totuși, medicii recomandă să nu se facă excese pentru că sănătatea poate avea de suferit. Consumul excesiv este adesea asociat cu hipertensiunea arterială, cu tot felul de afecțiuni ale rinichilor, retenția de apă. Mai mult, oamenii care consumă sare în exces sunt predispuși la accident vascular cerebral și chiar la cancer gastric.
Sarea e bine să fie consumată în cantități mici și asta pentru că conține cantități mari de potasiu. Dacă e consumată în exces pot apărea probleme de sănătate mari. Conform cercetătorilor, 85% din populație consumă prea multă sare.
E bine de știut că sarea poate fi înlocuită și cu alte condimente, totul depinde de ce mâncare faceți.
Există o rețetă alternativă pentru sare:
Ca să obțineți acest condiment e nevoie să puneți toate ingredientele într-un blender și să amestecați până când ingredientele se transformă în pulbere.
Ce se întâmplă în corp atunci când mănânci picant. „Cu toţii ne bucurăm de experienţe senzoriale; alimentele condimentate fac viaţa mai interesantă”, a spus el.
Provoacă transpiraţie
Iubitorii de mâncare condimentată sunt probabil familiarizaţi cu o reacţie fizică imediată – transpiraţia. Acest lucru se datorează faptului că unele dintre cele mai picante alimente conţin compuşi care se leagă de receptorii nervoşi de-a lungul tractului gastrointestinal, inclusiv gura, care sunt activaţi de căldură.
Chili-ul, fuctul aromat a multor feluri de mâncare picante, conţine compusul capsaicină, care se leagă de acei receptori atunci când este consumat şi apoi trimite un semnal de durere la creier, aşa cum a descoperit Dr. Julius în lucrarea sa pe această temă, câştigătoare a Premiului Nobel.
Principalele substanţe chimice găsite în boabele de piper, hrean şi muştar se leagă, de asemenea, de aceiaşi receptori, deşi mai puţin puternici.
Aceşti nervi trimit creierului semnale similare cum ar fi dacă aţi intra în contact cu focul real, motiv pentru care aţi putea începe să transpiraţi sau să vă înroşiţi; acesta este modul în care corpul se răceşte.
„Capsaicina vă păcăleşte corpul să creadă că temperatura a crescut şi astfel creierul crede că trebuie să scadă căldură. La oameni, în mare parte, facem asta prin transpiraţie”, a spus dr. Julius.
Poate provoca tulburări gastro-intestinale
Consumul moderat de alimente picante este, în general, sigur pentru persoanele care nu au deja probleme cu stomacul. Cu toate acestea, poate provoca inflamaţii în zonele care ajută digestia şi poate duce uneori la arsuri la stomac, dureri de stomac sau diaree.
Persoanele cu gastrită, care apare atunci când mucoasa stomacului este inflamată, pot simţi durerii abdominale.
Poate aduce beneficii sănătăţii, deşi este nevoie de mai multe cercetări
Studiile au arătat că un consum de alimente picante poate fi asociat cu unele beneficii pentru sănătate. De exemplu, un studiu a constatat că administrarea unui supliment zilnic de capsaicină (conţinând aceeaşi cantitate în patru sau cinci ardei habanero) a accelerat metabolismul, în care participanţii au ars echivalentul a 200 de calorii suplimentare pe zi pe o perioadă de 14 săptămâni.
Şi într-un studiu din 2022 care a implicat mai mult de 6.000 de adulţi, oamenii de ştiinţă au descoperit că aportul de ardei iute era legat de o reducere a acumulării de calciu în pereţii arterelor coronare, care furnizează sânge inimii.
Cu toate acestea, nu este clar dacă consumul regulat de alimente picante poate reduce probabilitatea de obezitate sau atacuri de cord pe termen lung.
Dovezile sunt amestecate cu privire la faptul dacă alimentele condimentate cresc sau scad riscul de cancer. Câteva studii au descoperit că un consum zilnic de ardei iute este asociat cu un risc crescut de cancer esofagian, dar nu şi de cancer gastric sau colorectal.
Şi, în timp ce mai multe experimente efectuate pe celule în laboratoare au descoperit că capsaicina şi piperina – substanţa chimică găsită în boabele de piper – pot ajuta la împiedicarea sau distrugerea celulelor umane de cancer de sân, oamenii de ştiinţă nu ştiu încă dacă aceste descoperiri ar putea duce într-o zi la un potenţial tratament.
Un studiu publicat în 2015, realizat pe aproape jumătate de milion de oameni din China, a constatat că cei care au mâncat alimente picante de şase până la şapte ori pe săptămână timp de câţiva ani au avut un risc de deces cu 14% mai redus în comparaţie cu cei care au mâncat alimente picante mai puţin de o dată pe săptămână.
Cercetătorii au considerat că aceste rezultate ar fi posibil legate de efectele antioxidante şi antiinflamatorii ale alimentelor condimentate, care pot proteja împotriva multor afecţiuni de sănătate, cum ar fi diabetul şi anumite tipuri de boli cardiovasculare.
În cazuri rare, ardeii foarte iuţi au provocat reacţii fiziologice extreme, cum ar fi dureri de cap fulgerătoare sau vărsături atât de severe încât au rupt esofagul cuiva – deşi astfel de situaţii nu sunt tipice pentru o persoană sau ardei obişnuit, a explicat dr. David Julius.
După o mâncare care are mai multe condimente decât poate suporta o persoană, cel mai bine este să o combine cu ceva gras, cum ar fi un pahar de lapte sau o lingură de smântână, a spus dr. Julius.
Capsaicina este un compus solubil în grăsimi, ceea ce înseamnă că nu se va dizolva în apă, indiferent cât de mult ai bea.
„Mâncarea cu grăsime ajută la extragerea capsaicinei din ţesuturi atunci când suferiţi. De obicei, apa nu face prea multe în acel moment.
Este important să vă respectaţi propriile limite şi să nu supraestimaţi cât de multă căldură poate lua corpul dumneavoastră. Cu echilibrul potrivit, s-ar putea să descoperiţi că o ars uşoară este ceea ce face masa satisfăcătoare”, a spus el.
Fie că măncaţi pentru sănătate sau pentru gust, spun experţii, dacă vă plac alimentele condimentate şi corpul se poate descurca, nu există niciun motiv să le evitaţi.