Dana Budeanu intervine în scandalul furtului de copii din România. Creatoarea de modă a subliniat faptul că această lege nu dă frâu liber furtului de copii din țara noastră așa cum au susținut mai multe voci din politică în ultima vreme.
„Acest modul din PNRR, nu este scris de Gabriela Firea. Ce s-a votat astăzi nu are nicio legătură cu campania de manipulare care s-a desfășurat pe parcursul a două luni de zile și cu ajutorul PNL, care nu știu de ce a contribuit și cu ajutorul presei.
Modulul a fost făcut ca multe altele din PNR, consultanțo-preveniro-infermato. Mie îmi place corupția, dar până la o limită.
Nu vă ia nimeni copiii, vreau să fiți deștepți”, a spus Dana Budeanu, la Antena 3 CNN.
Dana Budeanu a mai transmis că în aceste vremuri lumea se împarte în două tabere, iar oamenii trebuie să înțeleagă că adevărul este întotdeauna la mijloc.
„În România există un milion sau mai mulți copii foarte amărâți, care astăzi sunt plasați inclusiv de fundații și ONG-uri care chiar își fac treaba. Este important ca și statul să poată face aceste lucruri. Lumea se împarte în două tabere extreme, oamenii trebuie să înțeleagă că adevărul este la mijloc. Trebuie să înțeleagă oamenii că nu există temeri și că sunt doar teme politice pe care se urcă anumite formațiuni. Eu nu am nimic cu nimeni, dar până la copii, nu mergeți în sufletul oamenilor, încât să-i amenințați cu copii”, a mai spus Dana Budeanu.
Declarația Danei Budeanu vine la scurt timp după scandalul provocat de reprezentanții AUR în Parlament la votul legii pentru prevenirea separării copilului de familie.
Anterior, Gabriela Firea a subliniat faptul că acest proiect prevede tocmai ca acei copii din familii vulnerabile să fie ajutați cu mese calde, rechizite, haine și un loc unde să-și poată face temele.
„Nimeni nu va lua copiii românilor și nici nu-i va înscrie în baze de date pentru a-i scoate din țară! Adopțiile internaționale sunt interzise de 22 de ani în România. M-am implicat direct, ca ministru al Familiei, pentru rezolvarea unor cazuri în care copiii români au fost luați de mulți ani din familii aflate în diaspora. Locul copiilor este în familiile lor Lupta continuă pentru multe asemenea cazuri, abuzurile trebuie să înceteze și copiii să se întoarcă în familii. Nu cred că își poate închipui cineva că tocmai eu, mamă a trei copii și familistă convinsă, mi-aș dori înființarea în România a unor instituții care să separe copiii de familiile lor! Cum putem fi acuzați că vrem să luăm copiii din familii, când noi ne luptăm să reunim familiile despărțite!? Este doar o manipulare care aduce haos în societatea noastră, iar românii nu pot fi mințiți și speriați așa”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.