Grecia a fost scutită de jumătate din datoria către bănci

Băncile vor renunţa la 50% din datoriile pe care le are Grecia, aproximativ 100 de miliarde de euro. Decizia a fost luată în cadrul Summitului de la Bruxelles. Cu acelaşi prilej a fost adoptat un nou acord pentru recapitalizarea băcilor şi s-a hotărât ca statele din zona euro să adopte "reguli de aur" bugetare până la sfârşitul anului 2012.
Romania TV
27 oct. 2011, 05:45
Grecia a fost scutită de jumătate din datoria către bănci

Capacitatea financiară a fondului de urgenţă, Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară, va fi crescută la 1.000 de miliarde de euro, a declarat preşedintele francez Nicolas Sarkozy la încheierea unui summit european la Bruxelles în noaptea de miercuri spre joi.

El a salutat, de asemenea, faptul că Banca Centrală Europeană (BCE) se află „în spatele deciziilor care au fost luate”, după declaraţiile de miercuri ale viitorului preşedinte al institutului monetar, italianul Mario Draghi.

Datoria Greciei va fi redusă cu 100 de miliarde de euro

Datoria greacă va fi redusă cu 100 de miliarde de euro graţie renunţării de către bănci la aproximativ 50% din creanţele lor, a anunţat joi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, în cadrul unei conferinţe de presă.

Efortul băncilor „reprezintă 100 de miliarde de euro”, a declarat Sarkozy la încheierea summitului european care a durat zece ore şi a condus la un vast acord global pentru rezolvarea crizei datoriilor.

„Creditorii privaţi vor face un efort voluntar de 50 la sută”, ceea ce va permite Greciei să evite intrarea în incapacitate de plată, a explicat preşedintele francez.

Acelaşi efort va fi cerut băncilor greceşti dar şi altor bănci, a precizat el. „Am prevăzut că toate băncile vor fi tratate în aceleaşi condiţii”.

Cancelarul german Angela „Merkel şi cu mine am discutat cu reprezentanţii bancherilor, nu pentru a negocia, ci pentru a-i informa despre deciziile celor 17” membri ai zonei euro. „Ei înşişi au reflectat şi au fost de acord”, a declarat Sarkozy.

Valoarea „pierderii” băncilor era ultimul mare punct de blocaj în negocierile pentru finalizarea unui plan de răspuns al zonei euro la riscul de propagare a crizei datoriilor.

Acordul final include consolidarea Fondului de salvare financiară (FESF) şi un program de recapitalizare a băncilor pentru a le permite acestora să îşi amortizeze pierderile din datoria greacă.

Acord pentru recapitalizarea băncilor

Uniunea Europeană a ajuns miercuri seară la un acord pentru recapitalizarea băncilor, cu ocazia summitului de la Bruxelles, anunţă premierul Poloniei, Donald Tusk.

„Am ajuns la un acord privind recapitalizarea băncilor, care trebuie să fie unul dintre principalele noastre obiective”, a declarat Tusk.

Ţările din zona euro vor adopta „reguli de aur” bugetare până la sfârşitul anului 2012

Printre măsurile prevăzute pentru consolidarea disciplinei bugetare comune a Uniunii monetare figurează „adoptarea, în fiecare stat, a unor reguli privind un buget echilibrat, care să transpună Pactul de stabilitate şi creştere în legislaţie, de preferinţă la nivel constituţional sau echivalent, până la sfârşitul anului 2012”, afirmă textul adoptat la încheierea summitului de la Bruxelles.

Franţa şi Germania preconizau, la jumătatea lunii august, ca toate ţările din zona euro să adopte o regulă care să impună, prin Constituţie, limite ale datoriilor şi deficitului. Germania dispune de un astfel de proiect încă din 2009.

„Regula de aur” bugetară este unul dintre principalele argumente utilizate de statele din zona euro pentru a dovedi pieţelor hotărârea de a lua măsuri împotriva deficitelor şi de a reduce gradul de îndatorare.

Spania a adoptat o astfel de reglementare în septembrie, dar încercările Franţei în această direcţie au fost blocate de opoziţie, care consideră că o astfel de măsură reprezintă „o capcană politică”. În Italia, Guvernul a aprobat în septembrie un proiect de includere a „regulii de aur” în legislaţie, însă acesta mai trebuie adoptat şi de Parlament, într-un proces de durată.

În afara zonei euro, Elveţia dispune de o astfel de reglmentare, în timp ce Marea Britanie a aplicat principiul între 1997 şi 2007.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Peștele care reduce riscul de atac de cord. Cardiologii îl recomandă: „Ajută la reducerea inflamațiilor”
Capital.ro
Reguli noi pentru proprietarii de locuințe. Va fi obligatoriu, trecut direct în Constituție: E timpul!
Playtech.ro
De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Ce trebuie să faci în această zi, conform tradiției
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
O mare artistă a României, în stare de șoc. A fost traficată
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi în România dacă retragi bani la bancomat. A intrat în vigoare la aceste ATM-uri din aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
Decizie privind vârsta de pensionare! Anunțul judecătorilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți