Reţeaua de socializare Facebook a început în luna decembrie, în SUA, testele pentru un sistem prin care utilizatorii pot trimite contra cost mesaje persoanelor din afara cercului lor de contacte din reţea. Această strategie face parte din eforturile companiei de a identifica noi modalităţi de a-şi creşte veniturile.
Potrivit guardian.co.uk, Facebook a început să testeze acest sistem şi în Marea Britanie, utilizatorii care vor să trimită mesaje unor persoane celebre – care nu se află în cercurile lor de prieteni – fiind taxaţi cu sume cuprinse între 71 de penny şi 11 lire sterline.
Astfel, pentru a putea să îi trimită un mesaj iubitei prinţului Harry, Cressida Bonas, utilizatorii trebuie să plătească 71 de penny. Aceeaşi taxă le este impusă şi celor care vor să îi trimită un mesaj lui Robert Peston, jurnalist la radiodifuzorul public britanic BBC.
Reprezentanţii Facebook au confirmat experimentul, însă au precizat că nu a fost luată o decizie privind implementarea acestui sistem de plată la nivelul întregii reţele de socializare.
Sistemul este testat pe un număr foarte mic de utilizatori, a declarat un purtător de cuvânt al Facebook. El a precizat că nu a fost stabilită o dată de la care sistemul de taxare va fi implementat la nivelul reţelei Facebook, aceste aspecte depinzând de modul în care va fi primită această iniţiativă de utilizatori.
După ce, în decembrie, a început să testeze acest sistem de taxare în SUA, Facebook va extinde această strategie în alte 36 de ţări, inclusiv în Marea Britanie.
Costul pe care un utilizator trebuie să îl plătească în cazul trimiterii unui mesaj variază în funcţie de o serie de factori, între care numărul de „followeri” ai unei celebrităţi şi algoritmul secret al „faimei” unei persoane.
Majoritatea utilizatorilor din Marea Britanie pot să trimită fără niciun fel de cost mesaje unor persoane străine. Totuşi, Facebook impune o taxă de 10,08 lire sterline în cazul celor interesaţi să trimită mesaje unor personalităţi ca scriitorul Salman Rushdie şi sportivul Tom Daley, medaliat cu bronz la sărituri în apă, la Jocurile Olimpice de la Londra.
Introducerea unor taxe a stârnit controverse, întrucât logoul Facebook – postat chiar pe pagina de start a reţelei de socializare – este: „It’s free and always will be” (Este gratuit şi întotdeauna va fi aşa, n.r.).
Pe de altă parte, în luna ianuarie, Facebook a stârnit indignarea utilizatorilor după ce a fost stabilită o taxă de 100 de dolari pentru contactarea celor mai importante personalităţi din lume, între care se regăsea şi numele fondatorului reţelei de socializare, Mark Zuckerberg. Anterior, Zuckerberg declarase că îşi doreşte ca serviciul de mesagerie al Facebook să devină o alternativă la actualele servicii de e-mail.
Potrivit thesundaytimes.co.uk, Facebook a renunţat la această taxă de 100 de dolari. Pe de altă parte, în SUA, utilizatorii continuă să fie taxaţi cu sume de 1 dolar, 5 dolari sau 15 dolari pentru a transmite mesaje unor celebrităţi.
În decembrie, când a început să testeze acest sistem, într-un comunicat al Facebook se spunea: „Impunerea unui cost financiar celui care trimite mesajul ar putea fi cea mai eficientă cale de a descuraja mesaje nedorite şi de a facilita mesajele relevante şi utile”. Tot atunci, Facebook a precizat că doar utilizatorii-persoane vor putea trimite mesaje folosind acest sercviciu, astfel încât companiile importante să nu poată transmite cantităţi mari mesaje către grupuri de utilizatori.
Măsura a venit la câteva luni după ce Facebook a început să testeze un serviciu separat care cerea utilizatorilor să plătească 7 dolari pentru a creşte vizibilitatea propriilor postări printre contactele de pe site.
Facebook, care a depăşit 1 miliard de utilizatori activi lunar, are şi o serie de iniţiative privind reclama şi comerţul online.
Totodată, săptămâna trecută, fondatorul şi CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, a prezentat Facebook Home, un nou soft care permite integrarea platformei reţelei de socializare în smartphone-uri dotate cu sistemul de operare Android, al Google.