De unde s-a inspirat asistentul-criminal de la Spitalul Militar. Planul diabolic pe care îl elaborase acesta

Asistentul-criminal de la Spitalul Militar și-ar fi găsit inspirația pentru faptele sale oribile într-un serial de groază de pe Netflix. Acesta dorea să își ducă pacientele într-un punct critic, astfel încât să le poată salva, iar el să primească laudele.
Mircea Filipescu
14 mai 2023, 13:53
De unde s-a inspirat asistentul-criminal de la Spitalul Militar. Planul diabolic pe care îl elaborase acesta
De unde s-a inspirat asistentul-criminal de la Spitalul Militar. Planul diabolic pe care îl gândise acesta

Spitalul Militar din București a fost scena unui eveniment şocant. Un asistent medical a sedat intenționat trei paciente cu un calmat puternic. Una dintre ele a ajuns la Terapie Intensivă după ce intrat în stop cardiorespirator. Parchetul Militar a deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.

Citește și: Tentativă de omor la Spitalul Militar din Bucureşti! Trei paciente, în stare gravă după ce li s-a injectat un sedativ puternic

Incidentul a avut loc sâmbătă, 6 mai. Medicii care au consultat pacienta ajunsă la ATI au avut suspiciunea unui viol, suspiciune pe care au raportat-o conducerii. Ulterior, spitalul a reclamat imediat cazul, care a ajuns la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.

Asistentul-criminal de la Spitalul Militar Central, din Capitală, care își seda în mod intenționat pacientele, s-ar fi inspirat dintr-un film de groază de pe Netflix. Acum, bărbatul este cercetat penal pentru tentativă de omor. Colegii săi au fost cei care au descoperit faptele bărbatului. Conform unor surse din apropierea anchetei, asistentul își dorea să le ducă pe paciente până într-un punct critic, astfel încât să le poată salva, pentru a fi recunoscut drept erou.

Asistentul-criminal de la Spitalul Militar s-a inspirat de pe Netflix

Tot conform unor surse, de data aceasta din Spitalul Militar, acesta și-ar fi găsit inspirația într-un serial de pe Netflix. Pelicula respectivă arăta povestea unei femei care a ucis astfel peste 40 de persoane, până să fie descoperită. Din păcate și serialul respectiv se bazează în totalitate pe fapte reale.

Asistentul le administra pacientelor internate la Secția 1 medicală calmante într-o doză extrem de mare. Una dintre femei a ajuns la secția ATI, cu stop cardiorespirator. Cu această ocazie medicii au realizat că se întâmplă ceva straniu. Aceștia au sesizat conducerea imediat, care, la rândul ei a anunțat Procuratura. În urma investigațiilor, autoritățile au descoperit că pacientelor le fusese administrat Diazepam. Motivul nu este clar, însă trei femei au fost sedate cu acest medicament, întro secție în care, de obicei, spun medici, acesta nu este folosit.

Citește și: Familia unui deputat decedat de COVID a dat în judecată Spitalul Militar. Cere daune de 1 milion de euro după ce parlamentarul s-a infectat cu 4 bacterii nosocomiale

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Vestea care le strică sfârșitul de an românilor. Totul se schimbă de la 1 ianuarie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dispar banii cash? Limită pentru cei care retrag numerar de la ghișeu sau de la bancomate
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Zelenski solicită Statelor Unite mărirea ajutorului militar pentru Ucraina
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)