Răsturnare de situaţie. Nicolae Ciucă rămâne la Palatul Victoria. Anunţ făcut de purtătorul de cuvânt al PNL

Purtătorul de cuvânt al PNL a mai afirmat că în momentul de faţă negocierile nu au început, însă după şedinţele conducerilor de marţi atât premierul Ciucă cât şi liderii celorlalte două partide vor avea mandat din partea partidelor pentru a demara aceste discuţii.
Filip Stan
15 mai 2023, 16:37
Răsturnare de situaţie. Nicolae Ciucă rămâne la Palatul Victoria. Anunţ făcut de purtătorul de cuvânt al PNL

UPDATE: Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, chestionat dacă liberalii i-au cerut să rămână vicepremier în viitorul Cabinet Ciolacu, după rocada guvernamentală, că nu a fost discutat încă subiectul şi a reamintit că Biroul Politic Naţional al PNL se va întruni, marţi, unde va fi votat cu ce mandat va intra partidul în negocierile din coaliţie.

„Mâine avem BPN. Sunt ipoteze care vor fi puse în dezbatere la nivelul Biroului Politic şi, în funcţie de votul şi acordul BPN, vom lua o decizie cu ce mandat vom intra în negocieri”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat luni, înaintea participării la evenimentul dedicat aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, dacă va fi modificat protocolul coaliţiei de guvernare.

Chestionat dacă PNL i-a cerut să rămână vicepremier, după rocada guvernamentală, Ciucă a răspuns: „Nu am discutat deocamdată. Dacă mâine este BPN”.

Referitor la UDMR şi dacă va rămâne cu trei portofolii în viitorul Executiv, liderul liberalilor a replicat scurt: „Discutăm mâine”.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat luni că sunt mai mulţi lideri PNL, preşedinţi de organizaţii, primari şi chiar preşedinţi de Consilii Judeţene care i-au cerut premierului Nicolae Ciucă să rămână în Guvern ca vicepremier, aceştia considerând că ar fi în acest fel un garant de facto al continuităţii, stabilităţii, echilibrului şi de ce nu, a echităţii în actul de guvernare şi că pentru partid, o astfel de poziţie a liderului PNL poate fi un avantaj.

Tensiuni în coaliția de guvernare. PNL și PSD nu au un program de guvernare comun, după rotativă

”În Biroul Politic Naţional de mâine se va stabili mandatul cu care premierul va merge la negocierile din interiorul alianţei. În ceea ce priveşte viitoarea poziţie, nu există niciun secret că sunt mai mulţi lideri PNL, preşedinţi de organizaţii, primari şi chiar preşedinţi de Consilii Judeţene care i-au cerut premierului Ciucă să rămână în Guvern ca vicepremier. Foarte mulţi dintre aceştia consideră că domnia sa ar fi în acest fel un garant de facto al continuităţii, stabilităţii, echilibrului şi de ce nu, a echităţii în actul de guvernare”, a declarat Ionuţ Stroe pentru News.ro, despre agenda şedinţei conducerii PNL de marţi.

Stroe a menţionat că ”pentru partid, poate fi un avantaj prezenţa lui Nicolae Ciucă ca vicepremier în noul Executiv.

”Decizia aparţine premierului Ciucă, pentru că numai domnia sa poate evalua dinamica din coaliţie, de până acum şi locul din care ar putea lua deciziile cele mai bune pentru România şi evident şi pentru PNL”, a completat Ionuţ Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL a mai afirmat că în momentul de faţă negocierile nu au început, însă după şedinţele conducerilor de marţi atât premierul Ciucă cât şi liderii celorlalte două partide vor avea mandat din partea partidelor pentru a demara aceste discuţii.

Marcel Ciolacu: ”E timpul pentru ca minimum 30% dintre locurile pe listele de candidați să fie alocate femeilor” GALERIE FOTO
Conducerile PNL şi PSD au fost convocate în şedinţă, marţi, înainte de rocada premierilor de la sfârşitul acestei luni. Se discută strategia privind protocolul coaliţiei dar şi cine vor fi titularii portofoliilor, în noul Executiv condus de liderul PSD Marcel Ciolacu.

Înainte de şedinţa de marţi, liberalii se vor reuni şi într-o şedinţă informală, luni seara, la Vila Lac 1, pentru a pune la punct deciziile privind rotativa guvernamentală.

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Iuliana Pepene a făcut ravagii, în costum de baie, pe litoral! Imagini incendiare cu blondina de la Antena 1
Fanatik.ro
Lidl bagă la ofertă de joi, 25 iulie 2024, produsele pe care toți românii le caută. Costă sub 5 lei și se vor vinde ca pâinea caldă
Capital.ro
Interzis pentru cei care fac ITP-ul. Se face dosar penal. Pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare
Playtech.ro
Iubita lui Selly, fotografiată FĂRĂ haine! Imaginile au APĂRUT pe net
DailyBusiness
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Adevarul
Am intrat în sezonul bolilor digestive. Camerele de gardă sunt pline. Medic: „Spălați pepenii înainte de a-i mânca!”
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Locul de pe litoral cu prețuri incredibile. Totul este ciudat de ieftin
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Discuție HALUCINANTĂ între mama și suspectul crimei din Brăila: „Mai mult de 12, 13 ani nu faci”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cod galben de vijelii în mare parte din țară! Zonele din România în care vor fi ploi torențiale și căderi de grindină
Capital.ro
Cristian Cioacă e terminat. Decizia care îl înfundă pe fostul soț al Elodiei
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
Descoperirea făcută de oamenii legii, care ar putea rezolva definitiv cazul crimei din Brăila! A fost găsită în casa mamei suspectului
substantial.ro
Lansarea proiectului „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri”
MediaFlux
Se dau BANI de la stat! SUMELE variază între 2.000 și 5.000 de lei de PERSOANĂ
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!