Premierul Ciucă, reacție la solicitarea PSD de amânare a negocierilor: „Tranziția la guvernare trebuie să se producă rapid. Doar cu seriozitate si responsabilitate putem asigura o guvernare funcțională”

Premierul Nicolae Ciuacă spune că tranziția la guvernare trebuie să se producă rapid, fără sincope, în vederea menținerii stabilității și echilibrului guvernării.
Filip Stan
20 mai 2023, 14:57
Premierul Ciucă, reacție la solicitarea PSD de amânare a negocierilor:

Nicolae Ciucă a declarat că PNL e de acord că principala preocupare a coaliției trebuie să fie soluționarea problemelor cetățenilor, dar că în acelați timp trebuie respectat și protocolul stabilit cu PSD și UDMR în vederea rotativei guvernamentale.

Ciucă: „Ministerul Muncii are toată susținerea coaliției pentru a realiza legea salarizării unitare și reforma pensiilor speciale, într-un timp cât mai scurt”

„Partidul Național Liberal a susținut încă de la început că principala preocupare a coaliției trebuie să fie soluționarea problemelor cetățenilor.

De altfel, PNL a semnalat foarte clar că există riscul îndepărtării agendei politice de cea a cetățenilor, în contextul temei privind rotativa la guvernare. Acesta a fost și motivul pentru care PNL a cerut respectarea Protocolului și evitarea unor discuții pe funcții și persoane, pentru a nu ne îndepărta de la adevăratele probleme ale românilor.

Soluția pentru revendicările sindicatelor din educație este în legea salarizării unitare.

În consecință, PNL reiterează că Ministerul Muncii are toată susținerea coaliției pentru a realiza legea salarizării unitare și reforma pensiilor speciale, într-un timp cât mai scurt. PNL dorește ca revendicările profesorilor să fie soluționate de urgență, ca și problema pensiilor speciale.

În același timp, tranziția la guvernare trebuie să se producă rapid, fără sincope, pentru a menține stabilitatea și echilibrul guvernării. Doar cu seriozitate si responsabilitate putem depăși acest moment și asigura o guvernare funcțională pe mai departe.

Mâine, la ora 12:00, am convocat o întâlnire cu sindicatele, la Guvern, pentru discuții”, a transmis premierul României..

Ciolacu: „Prioritatea tuturor decidenților politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar și restanța majoră privind reforma pensiilor speciale”

Declarațiile lui Nicolae Ciucă vin la scurt timp după ce Marcel Ciolacu, șeful PSD, a cerut  suspendarea negocierilor pentru formarea noului guvern.

„De când am intrat la guvernare prioritatea noastră a fost stabilitatea țării și buna guvernare, astfel încât românii și economia româneasca să treacă mai ușor peste multiplele crize cu care ne confruntăm.

Este clar că în acest moment agenda românilor nu mai coincide cu agenda politică, iar eu am promis că niciodată nu am să pun interesele politice mai presus de intereselor românilor. De aceea, cred că, în acest moment, prioritatea tuturor decidenților politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar și restanța majoră privind reforma pensiilor speciale. Până la rezolvarea acestor două priorități, orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată.

Coaliția are datoria să se reunească în primul rând pentru urgențele românilor, iar programul de guvernare viitor este obligatoriu să prevadă soluțiile sustenabile și un termen clar pentru noua lege a salarizării”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Elena Udrea, eliberată?! S-a ADMIS. Decizia luată azi, 29 aprilie, de Tribunalul Prahova
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Intențiile lui Putin sunt clare. Mare pericol pentru România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster