Sindicatele din Educaţie continuă greva generală şi ameninţă că vor ieşi masiv în stradă: „Nu avem nevoie de ajutoare sociale! Nu suntem asistaţi social!”

Profesorii continuă greva generală și amenință că vor ieși din nou în stradă, dacă Executivul nu vine cu propuneri care să soluţioneze problemele cu care aceştia se confruntă. Între timp elevii riscă să rămână cu mediile neîncheiate, iar proba de bacalaureat și evaluarea naționala să fie anulate.
Alina Costache
23 mai 2023, 08:58
Sindicatele din Educaţie continuă greva generală şi ameninţă că vor ieşi masiv în stradă:

Sindicatele din Educaţie continuă marţi greva generală şi ameninţă că vor ieşi masiv în stradă. De luni, peste 150.000 de cadre didactice şi circa 70.000 personal didactic auxiliar şi nedidactic au intrat în grevă generală.

UPDATE Marius Nistor:  ”Nu există nicio altă invitație la negocieri, deși noi suntem disponibili să participăm la orice întâlnire, la orice oră, în orice locație și dacă se poate, cu cât mai repede.

Deocamdată vedem că Premierul doar trimite mesaje și atâta tot. Mesajele nu rezolvă fondul problemei. Apelurile adresate către colegii din învățământ, să revină în sălile de clasă, șantajul emoțional că trebuie să ne gândim la cele trei milioane de elevi și a milioanelor de părinți nu rezolvă problema.

Trebuie să înțeleagă că suntem și noi părinți, avem și noi copii și copiii noștri ar trebui să intre în examen, ne-am asumat această acțiune de protest, pentru că a fost singura cale prin care să îi determinăm să înțeleagă că nu ne mai pot ignora, că trebuie să ia niște decizii urgente, pentru că au tot tergiversat de peste 18 ani luarea acestor decizii.

A fost multă indiferență din partea membrilor partidelor care formează actuala coaliție de guvernare. Ei cunoșteau problemele prezentate de noi încă din luna decembrie. În luna ianuarie, Premierul a dat dispoziție Ministerului Educației, ca împreună cu Federațiile Sindicale să vină cu o grilă de salarizare, plecând de la salariul debutantului. Noi ne-am făcut treaba.

Grila a plecat de la Minister, asumată și de el, către Ministerul Muncii, iar de acolo s-a terminat tot. Au fost numeroase întâlniri cu premierul Ciucă, cu Ciolacu, au fost pichete organizate în fața Guvernului României, a fost acel marș de protest fără precedent, a fost greva de avertisment. Au fost toate semnalele necesare pentru ei ca să poată înțelege că nemulțumirea este mare.

Cred că au văzut să vadă dacă într-adevăr colegii noștri vor ieși în stradă, dacă chiar vor participa la grevă. Totul depinde de deciziile luate de Guvernul României.

Mesajul pentru ei e unul simplu: sutem mulți, ne-ați umilit, ne-ați jignit, ne-ați desconsiderat, nu suntem masa de manevră a nimănui, nu facem jocurile nimănui, iar bătălia noastră este dreaptă și obiectivele sunt legitime. Veniți cu soluții rapide, alminteri răspundeți de viitorul acestor țări.”, a declarat Marius Nistor, președinte al Federației Spiru Haret, la Euronews

Hăncescu, FSLI, după apelul premierului Ciucă pentru ca profesorii să se întoarcă la catedră: S-ar putea să crească numărul de protestatari

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat după mesajul premierului Ciucă, în care le-a cerut profesorilor să se întoarcă la catedră, că ”s-ar putea să crească numărul de protestatari”.

„Oamenii vor lucruri concrete, cum își imaginează că o să intre oamenii la clasă în urma unui mesaj lansat de premierul României? Vrem lucruri concrete, asta ne cer oamenii, nu mai acceptă „promisiuni ferme”! Documente oficiale”, a spus Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Sindicatele din Educație au avertizat Guvernul că nu va renunța la grevă și proteste atâta timp cât guvernanații nu se implică în soluționarea problemelor semnalate de ei.

„Atenţionăm Guvernul României că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluţionarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învăţământ şi nu vine cu propuneri care să fie acceptate de membrii de sindicat, salariaţii din educaţie sunt hotărâţi ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă”, au transmis luni membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi cei ai Federaţiei Naţionale Sindicală „Alma Mater”.

Citește și: Victor Ponta sprijină greva profesorilor, dar atrage atenția asupra momentului ales: ”Trebuie să vină Ciolacu la guvernare și a apărut greva”

Cele trei federaţii, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, au respins duminică „aşa-zisa ofertă a Guvernului României”.

„Nu avem nevoie de ajutoare sociale! Nu suntem asistaţi social! Avem nevoie de salarii decente! Nu am decis să facem grevă peste noapte! Nu facem jocuri politice! Este greva oamenilor şcolii, este greva celor peste 200.000 de angajaţi din învăţământ, care s-au săturat de nepăsarea guvernanţilor. Este greva celor care spun răspicat: Aşa nu se mai poate! Acum, mai mult ca oricând, este important să dăm dovadă de unitate. Le mulţumim pentru susţinere şi înţelegere părinţilor şi elevilor!”, au transmis sindicaliştii.

Reprezentanţii Guvernului au propus în întâlnirea de duminică cu liderii sindicatelor stimulente financiare pentru debutanţi şi cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate în zone defavorizate.

Executivul şi-a menţinut totodată angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, in completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Această măsură care vizează creşterea veniturilor va fi extinsă şi pentru celelalte categorii de salariaţi din Anexa 8.

„Guvernul îşi asumă ca Educaţia să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare şi în eliminarea inechităţilor din legea salarizării. În acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât, până la data de 15 iulie, la nivelul Ministerului Muncii să fie finalizat proiectul noii legi a salarizării, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 septembrie să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare”, se preciza în comunicatul transmis duminică de Executiv.

Citește și: Ligia Deca, anunț de ultimă oră pentru profesori: ”Cadrele didactice care ocupă un post în zonele defavorizate vor avea o primă de instalare egală cu cinci salarii minime”

În acelaşi context, ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că liderii coaliţiei sunt dispuşi să se vadă „oricând, acum şi imediat” cu profesorii care sunt în grevă pentru soluţionarea problemelor şi reluarea cursurilor, menţionând că ordonanţă de urgenţă care pune în practică ceea ce Guvernul a anunţat duminică la negocierea cu liderii din Educaţie este finalizată şi va fi pusă în transparenţă publică luni seara sau marţi dimineaţa.

„Acea ordonanţa de urgenţă este gata deja şi probabil până diseară sau mâine dimineaţă, cel târziu, va fi pusă în transparenţă publică. Trebuie să respect avizarea internă, este o procedură legislativă, nu pot posta în transparenţă decizională până nu am avizarea internă din minister. Aşa cum s-a discutat Anexa opt va fi închisă, privitoare la Legea salarizării. Ce s-a discutat despre acele persoane din Educaţie care sunt personal auxiliar şi nedidactic sunt cuprinse în Anexa 8 şi vor primi acele majorări până la concurenţa sumei din închiderea pe final de 2022 a Legii salarizării. (…)”, a mai spus ministrul Muncii.

În ceea ce priveşte Legea salarizării unitare, ministrul Muncii a afirmat că aceasta este aferentă cererii de plată numărul patru din PNRR, însă liderii coaliţiei au hotărât ca până la 15 iulie 2023 să fie gata analiza cu Banca Mondială, respectiv să fie finalizat şi proiectul. În perioada 15 iulie – 31 august vor avea loc dezbaterile cu toate sindicatele pe această lege, după care va fi depusă în Parlament la 1 septembrie.

De ce fac profesorii grevă în 2023. Revendicările sindicatelor din educație:

  • Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  • Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației“

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Playtech.ro
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Salariul muncitorilor necalificați din Timișoara stârnește polemici: „N-aveți idee câți oameni cu patru clase nu stau să fie slugile altora”
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Documentul care le făcea viața grea românilor. Totul se schimbă din 2025
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Iohannis: Guvernul ar putea fi definitivat în scurt timp în urma negocierilor
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul staţiunilor de schi cu cel mai bun raport calitate-preţ din Europa. Bucureştenii pot ajunge la două dintre ele în 6-7 ore de mers cu maşina