Kazahstanul, cuprins de revolte. Grevişti de la KazMunaiGas şi localnici au fost ucişi

Parchetul din Kazahstan a anunţat că sunt cel puţin zece morţi. Mii de oameni au ieşit pe străzile oraşului în care se află sediul companiei petroliere Kaz Munai Gaz din Kazahstan. Foşti angajaţi ai companiei petroliere KazMunaiGas au protestat faţă de condiţiile de muncă şi pentru că nu şi-au primit salariile.
MONEY.RO
16 dec. 2011, 15:24
Kazahstanul, cuprins de revolte.  Grevişti de la KazMunaiGas şi localnici au fost ucişi

Un protest al foştilor angajaţi ai companiei petroliere de stat KazMunaiGas a degenerat în confruntări cu forţele de ordine, vineri, în oraşul petrolier Janaozen din Kazahstan, potrivit presei ruse. Zece persoane au fost ucise, iar altele rănite în cursul zilei de vineri, în timpul unor confruntări violente aparent între grevişti şi poliţişti.

„Potrivit unui prim bilanţ, în urma unor confruntări de amploare la Janaozen, zece persoane au murit, iar alte persoane au fost rănite, inclusiv poliţişti”, a declarat Procurorul General al Kazahstanului, Aşat Daulbaiev, citat de agenţia Interfax Kazahstan, fără să precizeze numărul răniţilor. El a adăugat că Primăria oraşului, un hotel şi birouri ale companiei petroliere OzeMunaiGaz au fost incendiate. de asemenea, potrivit unui fotoreporter francez, toate comunicaţiile telefonice cu acest oraş situat pe litoralul estic al Mării Caspice sunt întrerupte.

Protestul a fost iniţiat de foşti angajaţi ai companiei petroliere care au fost concediaţi din cauza unei greve. Anagajaţii companiei au cerut salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune. Sindicatul independent ODAK a anunţat, într-un comunicat, că peste 3.000 de persoane, atât grevişti care solicită măriri salariale, cât şi locuitori, s-au mobilizat în piaţa centrală a oraşului, în timp ce acolo se desfăşurau ceremonii marcând 20 de ani de la independenţa Kazahstanului.
Manifestanţii au atacat tribuna montată cu această ocazie, potrivit cotidianului de opoziţie, Respublika, după care forţele de ordine au intervenit împotriva manifestanţilor şi au deschis focul, au mai precizat surse sindicaliste.

În schimb, Procurorul General a vorbit despre protestatari ca despre nişte „vandali”, care au atacat civili şi poliţişti „deopotrivă”. „Tulburând ordinea publică, aceşti infractori au atacat poliţiştii, au răsturnat un brad decorat, au distrus scena şi iurtele instalate cu această ocazie şi au incendiat un echipaj de poliţie”, a ţinut să precizeze Daulbaiev.

În aceste zile se aniversează 20 de ani de la declararea independenţei Kazahstanului. KazMunaiGas deţine în România grupul Rompetrol, al doilea jucător de pe piaţa carburanţilor.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Ordin UE pentru românii cu cont la bancă. Decizia valabilă din 17 iulie pentru cine transferă bani
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Președintele Biden testat Pozitiv pentru Covid-19. Cum Influențează Situația Politică
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mega-scandal la 'Insula Iubirii'! Dezvăluiri terifiante despre Cornel: 'O bătea golănește pe Ada!' 😲 ⤵️
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Se dă ordin în România. Obligatoriu pentru proprietarii de bloc cu centrale termice
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Detectarea fosfinei și amoniacului pe Venus sugerează posibilitatea existenței vieții
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'