Darius Vâlcov s-a predat autorităților din Italia. Are de executat o pedeapsă de șase ani de închisoare

Darius Vâlcov, fostul ministru de Finanțe, s-a predat autorităților din Italia, din localitatea Portici, provincia Napoli din Campania.
Alina Costache
23 mai 2023, 23:19
Darius Vâlcov s-a predat autorităților din Italia. Are de executat o pedeapsă de șase ani de închisoare

Darius Vâlcov fusese dat în urmărire la nivel internațional, după ce autoritățile din România au emis mandat de arestare european.

Darius Vâlcov are de executat o pedeapsă de șase ani de închisoare într-un dosar în care e acuzat de trafic de influență și spălare de bani.

„Împotriva celui în cauză, Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1/02.05.2023, fiind condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălare a banilor”, se arată pe site-ul Poliţiei Române, secţiunea „Persoane urmărite”.

Darius Vâlcov apare cu domiciliul în Slatina, judeţul Olt, însă ultimele informaţii arătau că acesta ar fi plecat de ceva vreme în Italia.

Darius Vâlcov, condamnat la șase ani de închisoare cu executare

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți pe fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, la 6 ani de închisoare în ”dosarul tablourilor”. Sentința e definitivă.

În 2018, un complet de 3 magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în condamnase în primă instanţă pe Darius Vâlcov la 8 ani de închisoare pentru corupţie.

În martie 2015, procurorii DNA au făcut mai multe percheziţii în localităţi din judeţul Olt şi în Bucureşti, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziţionate de Darius Vâlcov, prin interpuşi, de la case celebre de licitaţii, cu bani presupus obţinuţi din fapte de corupţie. În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri semnate de pictori celebri, printre care Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea şi Octav Băncilă.

Deşi în acest dosar Vâlcov este acuzat de DNA de şpăgi şi un prejudiciu de peste 9 milioane de lei (aproape 2 milioane de euro), instanţa l-a găsit vinovat doar de o pagubă de 6,2 milioane de lei. Potrivit rechizitoriului, numai în acest dosar, Vâlcov are sechestru pe bani şi bunuri de peste 7,2 milioane de lei, printre care 3 lingouri de aur şi 172 de tablouri. Deci, cu 1 milion de lei mai mult decât l-a găsit instanţa vinovat.

 

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Obiceiul pe care îl au cei mai longevivi oameni de pe pământ. Fac asta în fiecare zi și ajung să trăiască mai mult
Capital.ro
Cutremur în UE. Sfidarea supremă a Ungariei. Nimeni nu va accepta
Playtech.ro
Pensia incredibilă pe care o primește Traian Băsescu. Fostul președinte al României încasează mai puțini bani decât ar fi crezut românii
DailyBusiness
CREȘTE prețul apei calde cu 50%. Cum motivează autoritățile decizia
Adevarul
Greva minerilor care l-a cutremurat pe Ceaușescu. Cum s-a schimbat Valea Jiului, după epoca de aur a cărbunelui VIDEO
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Zodiile care au mare noroc în dragoste. Vin vremuri fabuloase
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Vecinii lui Andrei Versace, dezvăluiri uluitoare după moartea influencerului. Cum îi teroriza: 'Este inacceptabil!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Care sunt simptomele infectării cu virusul West Nile. La ce trebuie să fim atenți și când trebuie să mergem la medic
Capital.ro
Se confiscă pe loc. Ilegal să transporți cu mașina în România. Legea nu se discută
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Președintele iranian Masoud Pezeshkian avertizează Israelul în privința unui atac asupra Libanului
MediaFlux
BANI de la Guvern pentru nevoiași. ROMÂNII primesc echivalentul a 50 de EURO
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!