Zile libere 2023. O nouă zi de stat acasă şi pentru privaţi, şi pentru bugetari. Se acordă după Minivacanţa de Rusalii 2023

Angajații care urmează cursuri de prim-ajutor vor putea beneficia de o zi liberă. Aceasta se acordă strict la cererea angajatului, care trebuie să depună și o dovadă a înscrierii la un astfel de curs, indiferent dacă lucrezi la stat sau privat.
Filip Stan
31 mai 2023, 17:11
Zile libere 2023. O nouă zi de stat acasă şi pentru privaţi, şi pentru bugetari. Se acordă după Minivacanţa de Rusalii 2023

Zile libere 2023. Veste bună pentru salariați. Aceștia pot beneficia de o zi liberă, în anumite condiţii. Sunt acceptate cursurile organizate de instituțiile statului, de cei de la ISU, dar și asociațiile și organizațiile nonguvernamentale sau orice altă entitate specializată și autorizată să organizeze cursuri de prim-ajutor.

Conform proiecte, ziua liberă va fi plătită angajatului, dar angajatorul o va putea recupera de la stat, prin scăderea pe impozitul pe venit datorat în acea perioadă. La momentul actual, proiectul se află în dezbateri. Prin această inițiativă se dorește încurajarea oamenilor pentru a participa la cursurile de prim-ajutor. Proiectul, valabil şi pentru bugetari, şi pentru cei de la privat

Minivacanța de 1 iunie 2023! Ce variante au angajații care trebuie să lucreze în zilele care sunt libere prin lege. Iată ce prevede Codul Muncii

Zile libere 2023. Deputatul Alin Apostol a depus în Parlament două proiecte care prevăd predarea educației de prim ajutor în școli, iar al doilea propune ca angajații care urmează cursuri de prim ajutor să poată solicita o zi liberă.

În acest caz, angajatorii ar trebui să-și poată deconta, din impozitul pe profit, zilele libere, se arată într-un comunicat de presă. Demersul USR vine după tragedia de la Cluj, unde o elevă a murit înecată cu un jeleu. Prin acest proiect, spun politicienii, vor ca tot mai mulți români să aibă noțiuni de prim ajutor.

„Educația de prim ajutor salvează vieți. Este primul pas pe care îl putem face – să pregătim generațiile viitoare să fie pregătite.

Citeşte şi: O nouă minivacanţă în perioada următoare. Românii care se vor bucura de cinci zile libere

De când am preluat mandatul, lucrez pentru a introduce Educația de prim ajutor în școlile noastre. Îmi doresc ca toți copiii să fie pregătiți să acorde ajutor în situații-limită.

Să poată salva vieți dacă situația o cere. Dar, pentru asta, trebuie ca Educație de prim ajutor să fie o materie atractivă, predată de specialiști cu pregătire psihopedagogică și cu o bază practică.

Copiii au nevoie să înțeleagă, să vadă, să exerseze, nu să învețe pe de rost”, declară deputatul USR Alin Apostol.

Ziua liberă pentru participarea la cursuri de prim ajutor va putea fi solicitată atât de angajații de la stat, cât și de cei din mediul privat.

Salariații vor putea urma cursurile de prim ajutor la „instituţiile, asociaţiile, organizaţiile neguvernamentale sau persoanele juridice autorizate şi/ sau competente, potrivit legii, să organizeze şi desfăşoare aceste cursuri”, după cum apare în document.

Proiectul de lege a fost scris în urma întrevederilor avute de deputatul USR cu experți în prim ajutor, atât din partea Crucii Roșii, cât și din partea DSU, cu reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor și ai Administrației Prezidențiale.

Un nou val de furtuni în România. ANM a emis avertizare meteo COD PORTOCALIU
Cel de-al doilea proiect depus propune ca angajații care vor să urmeze cursuri de prim-ajutor să poată solicita angajatorului o zi liberă, pentru participarea la acestea, iar angajatorul să poată deconta integral la stat, din impozitul pe profit, zilele libere astfel acordate.

„70.000 de români mor anual pentru că nu primesc la timp primul ajutor. Am gândit un mecanism prin care nici să nu obligăm, nici să nu împovărăm angajatorii.

Îi încurajăm pe cei care vor să urmeze cursuri de prim ajutor astfel încât, în situația producerii unor incidente, să poată ajuta pe cei în nevoie”, precizează Alin Apostol.

Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat de Parlament, promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.

Până la finalul anului, în afară de această minivacanță, românii se vor mai bucura de încă cinci zile libere, conform Codului Muncii. Este vorba despre zilele de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie, Sfântul Andrei, 1 decembrie Ziua Națională a României, 25 – 26 decembrie, cele două zile de sărbătoarea de Crăciun.

De asemenea, cei care lucrează în sistemul bugetar se vor mai bucura de o vacanță scurtă, chiar la sfârșit de toamnă. Aceștia vor avea 4 zile libere, între Sfântul Andrei și weekendul 2 – 3 decembrie. O altă zi liberă de care se vor bucura bugetarii este în data de 14 august, astfel încât să fie făcute punte între weekendul 12 – 13 august și 15 august. Atunci este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului. Este drept că aceștia vor trebui să recupereze zilele libere acordate în plus, lucrând câte o oră sau două pe zi.

Citește și: Pensii 2023. Veşti proaste pentru 5 milioane de seniori, poştaşii ajung cu întârziere în iunie din cauza minivacanţei de Rusalii 2023

DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Unde votăm pe 24 noiembrie și cum afli la care secție de votare ești arondat. Mulți oameni vor vota în alte locuri față de cele în care erau obișnuiți
Capital.ro
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Cinci copii de la o grădiniță din Timișoara, spitalizați cu simptome de toxiinfecție alimentară
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili