Un cutremur cu magnitudinea 6,6 s-a produs în Golful Darien, în apropiere de graniţa dintre Panama şi Columbia, a anunţat Institutul Geologic al Statelor Unite (USGS), cutremurul fiind resimţit în ambele ţări, transmite Reuters.
Nouă minute mai târziu, USGS a raportat o replică cu magnitudinea 4,9 în aceeaşi locaţie. Ambele cutremure au avut loc la o adâncime de 10 km, a precizat USGS.
În Panama, agenţia de protecţie civilă a anunţat că nu au fost raportate pagube şi că monitorizează situaţia. Şi în metropola columbiană Medellin, oficialii locali au declarat că nu au fost înregistrate pagube.
Sistemul american de avertizare împotriva tsunami a transmis că nu a fost emisă nicio alertă de tsunami.
Val de cutremure în România. INFP, anunţ alarmant: „Trebuie să ne obişnuim, au legătură cu Turcia”
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,2 s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri, la ora locală 0:24, în zona Crişana, judeţul Arad, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul a avut loc la adâncimea de 8 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 23 km est de Arad, 48 km nord-est de Timişoara, 74 km sud-est de Bekescsaba şi 92 km nord de Reşiţa.
În ultimele trei zile, în judeţul Arad au avut loc 11 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,7 pe Richter. Cele mai puternice seisme din această zonă s-au produs pe 22 mai şi au avut magnitudinea de 4,7 şi 4,4 pe Richter, deşi seismologii au anunţat iniţial o magnitudine de 4,9, respectiv 4,3. Cutremurele s-au resimţit în municipiul Arad şi oraşul Lipova.
Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, cu magnitudinea 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.