Horoscop Urania 27 mai-2 iunie 2023 Berbec
În prima parte a zilei de 27 mai, noapte și dimineață agitată, nativii putând să se confrunte cu tot felul de idei pe care, plecând de la un motiv real, le amplifică și le dau mai multă importantă decât merită în biografia lor afectivă: insomnie, stres, gânduri încărcate de năduf, planuri și permisiuni ambițioase cu privire la felul în care cred ei că ar fi bune să abordeze pe mai departe o relație sentimentală.
Nu la fel vor sta lucrurile în cazul supărărilor provocate de copii părinților născuți în zodia Berbecului. Între 27 mai, după ora 6:05′, și după-amiaza zilei de 29 mai, evoluție stabilă a stării de sănătate fizică și psihică. Hărnicie și activism la locul de muncă; posibile abordări dintr-o perspectivă juridică a unor contracte sau prevederi legale; discuții de principiu preliminare unei decizii viitoare.
Între 29 mai, după ora 17:51′, și 1 iunie noaptea, context astral în care se vor amesteca influențele relativ pozitive cu cele mai vechi și, prin asta, mai critice, în planul relațiilor parteneriale. Berbecii trebuie să țină cont că „inflamarea” pe care le-o insuflă Marte dinspre Leu, chiar dacă nu privește acest sector propriu-zis, le va amprenta felul de a se purta și a reacționa în situații dificil de gestionat cu o doză de impulsivitate și intoleranță sau de radicalism. Între 1 iunie, după ora 2:45′, și 2 iunie, chestiunile materiale sau financiare mai importante pot conține o doză de neregulă care, uneori, poate fi sesizată de către nativi fără ca să poată face ceva concret pentru a le elimina sau corecta.
La sfârșitul zilei de 2 iunie se va constitui un Trigon regal pe semnele de Apă, la grad perfect, între Venus (27° Rac), Lună (27° Scorpion) și Neptun (27° Pești), care va susține intuițiile și presentimentele sau abordările subtile în chestiunile de viață personală, familială. Mult entuziasm al creatorilor față de un proiect provocator.
Horoscop Urania 27 mai-2 iunie 2023 Taur
În prima parte a zilei de 27 mai, context mai puțin activ, cel puțin în țara noastră și în zona europeană, unde, în acel răstimp, va fi noapte.
Dar nu este exclus să se producă conflicte sau situații cu un anume grad de dramatism chiar și în puterea nopții, pe relația nativilor cu unul sau mai mulți membri de familie. Posibilă accentuare a unei situații care strică ordinea lucrurilor în familie și îi face pe nativi să reacționeze vehement ori să spună lucruri nedrepte, exagerate ori pur și simplu nemotivate.
Între 27 mai, după ora 6:05′, și după-amiaza zilei de 29 mai, tendință de a se distanța de tulburările afective de moment; control al stărilor de emotivitate sau de subiectivitate care le pot afecta logica, dar și echilibrul de care au nevoie în desfășurarea activităților cotidiene. Taurii nu vor avea chef să aprofundeze mai mult decât e necesar, la o primă impresie și concluzie, derapajele unui partener.
Între 29 mai, după ora 17:51′, și 1 iunie noaptea, stare de sănătate echilibrată, posibile dialoguri destinse și, uneori, chiar profitabile pe chestiuni de activitate profesională curentă. Între 1 iunie, după ora 2:45′, și 2 iunie, relațiile parteneriale vor evolua într-un context complicat de atitudinile reticente sau suspicioase ori fățiș ostile ale ambelor părți (cel mai vulnerabil segment orar va fi între 6 și 9 dimineața).
Cei care înaintea unei întâlniri importante s-au gândit toată noaptea la o strategie este bine să se abțină să o pună în aplicare pe 2 iunie, spre seară și, ulterior, pe 3 iunie, când se va alcătui un Trigon regal pe cele trei semne de Apă, la grad perfect, între Venus (27° Rac), Lună (25/27° Scorpion) și Neptun (27° Pești), care le va destabiliza atât lor psihicul și percepțiile, cât și celor cu care vor discuta și va pune dialogurile și ecoul unor afirmații sub semnul unui subiectivism contraproductiv care va vicia logica problemei.
Horoscop Urania 27 mai-2 iunie 2023 Gemeni
În prima parte a zilei de 27 mai, sectorul comunicării se va prezenta ca un teren impropriu oricărei abordări relaționale, mai ales în spațiul public (oficial). Nativii ar putea să se lase duși de valurile unor trăiri interioare, de ambiția personală sau de convingerea că au dreptate și că trebuie să demonstreze asta, atunci, cu orice preț, fără să mai țină cont de împrejurări și de factorii de risc.
Posibile conflicte greu de „stins” între Gemeni și cei cu care se vor confrunta în timpul unor călătorii, deplasări în țară sau în străinătate sau numai în condițiile curente, în orașul în care locuiesc, pentru că în România și într-o parte din Europa, în acel răstimp, va fi noapte.
Între 27 mai, după ora 6:05′, și după-amiaza zilei de 29 mai, activități casnice rezolvate cu simțul datoriei, dar nu neapărat cu entuziasm, ba, uneori, nativii ar putea fi puși în situația să se supună programului rigid impus de activitățile socio-profesionale, ceea ce va pune capăt, pentru o scurtă perioadă, elanului lor domestic.
Mercur a ieşit din retrograd, dar bântuie prin zodiac. Previziuni Camelia Pătrăşcanu
Între 29 mai, după ora 17:51′, și 1 iunie noaptea, relațiile afective nu vor genera stări de spirit dizarmonice. Nevoie de liberate sau de independență în planul sentimentelor, al speranțelor, al dorințelor de împlinire și de abordare a unor plăceri compensatoare. Cel mai special moment al perioadei cuprinse între 1 iunie, după ora 2:45′, și 2 iunie îl reprezintă primele ore ale dimineții de 2 iunie, când se va pune problema abordării unei chestiuni de sănătate în termeni tranșanți de tipul „e bine sau nu bine”, „e corect sau nu-i corect”.
La sfârșitul zilei de 2 iunie se va constitui un Trigon regal pe cele trei semne de Apă, la grad perfect, între Venus (Rac), Lună (Scorpion) și Neptun (Pești), complicat prin bogăția și diferența de registru și intensitate a aspectelor care pot crea tensiuni interioare, dar și relaționale pe direcția muncă, funcție, prestigiu, bani.
Citeşte mai multe pe libertatea.ro